A distrus salariații și acum, Olguța, a trecut la distrugerea pensionariilor

Oare Olguța nu e decât un obedient fără glas și fără creier la dispoziția lui Dragnea?

După ce a distrus sistemul de salarizare și a mințit cu nerușinare în nenumarate apariții TV cât și în declarații de presă cum că nu vor scădea salariile dar cand au oamenii au primit fluturasii au constatat că trebuie să vină cu bani de, Olguța vrea să distrugă și sistemul de pensii cu peste 5 milioane de pensii.

„În primul rând, vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat zece ani, nu au un stadiu minim de cotizație. Adică cei cu pensia minimă. Ei vor avea un statut de asistat social și vor fi într-o legislație proprie. Pentru ei, anul acesta, de la 1 iulie, pensia crește la 640 lei“, a spus ministrul Muncii. De ce? Pentru că „nu trebuie amestecați cu ceilalți pensionari“.

Toți lucrătorii în agricultură vor primi, la impuse, statutul de asistați social.

Potrivit Olguței Vasilescu, creșterile de pensii se vor face numai pentru pensionarii care au cotizat mai mult (10 sau 15 ani, ministrul pomenește ambele cifre), în timp ce persoanele care au pensia minimă vor rămâne la mila statului. Iată cum: „Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor crește pe punctul de pensie prognozat care să fie 1.775 lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai crește pe punctul de pensie, ci atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime vor fi făcute creșteri, dar clar nu în același ritm cu cei care au cotizat“, a explicat Vasilescu. Și tot ea a precizat:  „Majorările nu vor curge așa, an de an, ci doar atunci când vor fi bani suficienți la buget“.

În campania electorală, Liviu Dragnea, președintele PSD, pentru că dorea să câștige voturi din partea electoratului rural, nu a vorbit decât despre creșterea pensiilor celor mai necăjiți oameni din România. Nicio vorbă despre trecerea țăranilor vârstnici în categoria asistaților social și introducerea lor într-o lege specială prin care acești oameni sunt practic obligați să stea cu mâna întinsă la Guvern.

Acum 10 ani, toți românii din agricultură care lucraseră în vechile colective din perioada comunistă și aveau pensii de câțiva lei au trecut la pensia minimă pe țară. Iar potrivit programului de guvernare al PSD – ALDE, toți sperau la mai bine pentru că promisiunea era aceea ca „pensia socială minim garantată să fie, de la 1 ianuarie 2018, de 640 lei“. O altă promisiune era ca, din 2019, pensia minimă garantată să se majoreze anual cu „cel puțin 10%“.

Ce nu a spus deloc zilele acestea ministrul Muncii atunci când i-a împărțit în două categorii pe beneficiarii de pensii este că tot ea a confirmat în fața comisiei parlamentare speciale, foarte recent, că 100.000 de pensii speciale au echivalentul a 4 milioane de pensii ale românilor de rând. Urmărind ce se întâmplă în aceste zile, devine clar pentru oricine unde a găsit PSD sursa banilor pentru armatele de supra-pensionari de lux.

 

You May Also Like

Lasă un răspuns