Accident în lanţ cu 30 de mașini pe autostradă după o ploaie torenţială

Treizeci de automobile au fost implicate într-un accident în lanţ petrecut vineri seara pe o autostradă din landul german Hessen (vest), după o ploaie torenţială, a declarat sâmbătă poliţia, scrie Agerpres, care citează presa germană.

„Au fost şapte accidente la scurt timp unul după altul, în lanţ, după o rupere de nori”, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei.

„Şapte persoane au suferit răni uşoare”, a adăugat el, precizând că valoarea daunelor se ridică la aproximativ 200.000 de dolari.

Până sâmbătă dimineaţa, serviciile de urgenţă au curăţat autostrada, situată în apropierea oraşului Obertshausen.

You May Also Like