Angajaţii din penitenciare au declanşat proteste pe durată nedeterminată

Angajatii din penitenciare declanseaza proteste pe durata nedeterminata in toate unitatile subordonate Administratiei Nationale a Penitenciarelor ca reactie la lipsa de interes a Guvernului in ceea ce priveste rezolvarea problemelor din penitenciare.

„Într-o prima etapă, începând cu 1 august 2017, angajaţii din penitenciare refuză să efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii decât cele specifice funcţiilor ocupate. Cel mai probabil, (…) activităţile din penitenciare vor fi treptat blocate. La fiecare penitenciar vor fi organizate pichetări şi fiecare angajat va acţiona în justiţie, în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale de jurisdicţie a muncii, Guvernul României pentru obligarea acestuia la aplicarea unor măsuri concrete privind asigurarea unor condiţii de muncă decente.

Dacă autorităţile nu vor reacţiona pozitiv, acţiunile de protest se vor muta la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ministerului Justiţiei şi Guvernului României, până când aceste instituţii îşi vor respecta obligaţiile legale şi cele prevăzute în acordurile colective.

Protestele angajaţilor din penitenciare sunt motivate de faptul că Guvernul României refuză să facă investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, blochează concursurile de ocupare a funcţiilor vacanţe, întârzie nepermis aplicarea unor măsuri de protecţie a angajaţilor şi adoptă legi care restrâng drepturi salariale şi scad pensii”

Bugetul ANP a fost redus cu 127 de milioane de lei, alte 57 de milioane urmeaza a fi taiate la proxima rectificare. Sunt aproape 8.000 de functii vacante in sistemul penitenciar si se inregistreaza peste 700.000 de ore suplimentare. 1 angajat din 6 a parasit sistemul penitenciar in ultimii 2 ani, iar Guvernul a blocat angajarile. Conditiile din penitenciare sunt la fel de improprii pentru personal pe cat sunt pentru detinuti, iar Parlamentul la propunerea Guvernului a recunoscut prin lege aceasta situatie de fapt. Diferenta fiind ca personalul din penitenciare lucreaza in medie 23 de ani in aceste conditii improprii, in vreme ce detinutii executa in medie cate 4 ani de pedeapsa.

Ofiterii si agentii de penitenciare gestioneaza mii de incidente grave (agresiuni intre detinuti si la adresa personalului, incaierari, violuri, distrugeri, revolte, samd) cauzate de lipsa de personal, a dotarilor necorespunzatoare si a precaritatii amenajarilor de siguranta, pentru care Guvernul Romaniei refuza sa aloce fonduri.

Dupa ce a promis prin Ministerul Justitiei ca va investi 61 de milioane de lei in 2017 pentru imbunatatirea conditiilor de lucru din penitenciare si nu a facut-o, Guvernul Romaniei se gandeste sa micsoreze pensiile de serviciu pentru angajatii din penitenciare”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

You May Also Like