Aproape 1.000 de pușcăriași au evadat după un ATAC ARMAT

Este alertă de grad zero în Congo!  Cel puţin 11 oameni au fost ucişi, iar 930 de deţinuţi au scăpat duminică după ce atacatori neidentificaţi au luat cu asalt închisoarea în care se aflau, situată în oraşul Beni, din nord-estul Republicii Democratice Congo, a precizat un oficial local citat de Reuters, scrie Agerpres.

Guvernatorul provinciei Kivu de Nord, Julien Paluku, a spus că atacatorii au folosit arme grele şi au ucis opt gardieni. În oraşul care găzduieşte închisoarea, localitate unde operează mai multe miliţii, au fost instaurate restricţii de circulaţie, a spus oficialul menţionat.
Agenţia DPA aminteşte că evadarea de duminică urmează celei record, din luna mai, dintr-o închisoare din capitala Kinshasa, atunci când au scăpat peste 4.000 de deţinuţi.

 

You May Also Like