Augustin Lazăr cere ridicarea imunității deputatului PSD Eugen Bejinariu

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, cere Parlamentului să dea un vot pe ridicarea imunității deputatului PSD Eugen Bejinariu, El spune că lipsa unui răspuns împiedică soluţionarea cauzei și afectează totodată principiile aflării adevărului şi termenul rezonabil al procesului penal prevăzute de Codul de procedură penală. Scrisoarea a fost trimisă președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Dosarul DNA trimis la Parlament în cazul lui Eugen Bejinariu așteaptă o soluționare, prin vot, încă din luna noiembrie anul trecut. Liviu Dragnea a răspuns, luni, afirmând că  votul se va da săptămâna viitoare.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a declarat că raportul privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu ar trebui să ajungă în plen săptămâna viitoare.

„Eu am văzut hârtia săptămâna trecută. Cred că s-a şi dat răspunsul, este la Comisia juridică. În Biroul permanent le-am spus colegilor mei să ceară Comisiei juridice un termen destul de scurt. Teoretic, săptămâna viitoare ar trebui să vină raportul de la Comisia juridică în aşa fel încât să intre în plen. Eu nu vreau să mai amânăm”, a declarat Liviu Dragnea, la Alexandria.

You May Also Like

Lasă un răspuns