BĂTAIE ca-n filme la o terasă de fițe din MAMAIA

Mai mulți turiști din Ialomița și Brăila, dar și constănțeni, s-au luat la bătaie, astăzi dimineață, la o terasă de pe malul mării, din Mamaia, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool. Bătăușii s-au tăiat folosind cuțite, cel puțin doi dintre tineri ajungând la spital.

Cel puțin 10 tineri au fost implicați în bătaia violentă. Indivizii, cu mușchi pe ei, au ieșit în parcarea din fața terasei, au scos cuțitele și s-au atacat  fără a ține cont că în preajmă erau și alte persoane. Cineva a sunat la 112 și, în scurt timp, la fața locului au sosit jandarmii Grupării Mobile Constanța. Cei de la firma de pază nu puteau interveni, fiind depășiți numeric dar și speriați de aspectul amenințător al bătăușilor.

 La sosirea jandarmilor cinci dintre agresori au luat-o la fugă. Ceilalți au fost somați, energic, să se predea. Gorilele au fost culcate la pământ și încătușate. Unul dintre bătăuși, înjunghiat, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Ulterior, alt rănit a fost dus la spital.

Cel puțin cinci dintre agresori au fost predați polițiștilor din Mamaia care, la această oră, îi audiază. Unul dintre șmecheri și-a chemat și avocatul. S-a constatat că „smardoii” au antecedente penale tot pe scandal și violență. Polițiștii au deschis dosar penal pentru “port de armă albă în public special amenajat pentru divertisment”. Criminaliștii sunt la fața locului pentru investigații.

You May Also Like