Buncărele sau stadion nou?

Scandalul pe axa CS Dinamo-Nicolae Badea-FC Dinamo pare să nu fie principalul motiv al tergiversării construirii noii arene din Ștefan cel Mare

Discuțiile pe marginea construirii sau nu a noului stadion din Parcul Dinamo par să devină eterne și să acapareze săptămânal emisiunile tv sau paginile de ziare. Motivul principal invocat pentru tot tărăboiul este conflictul dintre fostul patron al FC Dinamo, Nicolae Badea și Clubul Sportiv Dinamo. Badea are cesionată o parte din actuala construcție, iar omul de afaceri nu vrea în ruptul capului să cedeze în favoarea modernizării stadionului.

Misterele de sub gazon

Atac a intrat în posesia unor informații potrivit cărora amânarea sau chiar anularea construcției noului stadion Dinamo ar avea alte cauze. Surse din interiorul Clubului Sportiv Dinamo susțin că sub nivelul gazonului arenei s-ar afla mai multe buncăre sau încăperi în care se află depozitate dosare secrete și alte materiale importante pentru Ministerul de Interne. Cum mult așteptata construcție ar urma să afecteze, logic, zonele respective, iar oamenii implicați nu vor să se afle acest motiv, se pare că dinamoviștii pot avea emoții serioase că echipa lor va trebui să joace tot pe bătrânul și depășitul stadion din Ștefan cel Mare.

You May Also Like

Lasă un răspuns