Ce au în comun Negoiţă, Becali, Daciana Sârbu, Prigoană, Vanghelie şi Videanu?

Politicieni cu datorii la stat Negoiţă, Becali, Daciana Sârbu, Prigoană, Vanghelie şi Videanu!

Noua listă redactată acum de Fisc reprezintă datoriile aferente anului trecut, pe care politicienii nu le-au achitat, informează Profit.ro.

Lista este prezentată după ce, în ianuarie, Fiscul a anunțat că ridică semnificativ pragurile sub care datoriile companiilor, PFA și persoanelor fizice nu mai pot fi prezentate public pe site.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, apare cu o datorie în ușoară creștere, de la 232 milioane lei la 233,4 milioane lei, ca și George Becali, de la 9,6 milioane lei la aproape 9,7 milioane lei. În primăvară, Becali avea datorii de doar 3,99 milioane de lei.

Europarlamentarul Daciana Sârbu, soția fostului premier Victor Ponta, nu mai apare cu obligații neachitate din vară, de 7.917 lei, după ce în primăvară îi erau imputate datorii de 48.923 de lei, ca și fostul ministru Elena Udrea, care nu mai apare cu o datorie de 50.742 lei.

Omul de afaceri Silviu Prigoană este inclus pe listă cu o datorie de 4,1 milioane lei.

Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, apare acum cu o datorie de 87.600 lei. Și fostul ministru Radu Berceanu apare pe listă, cu 51.630 lei.

Fostul ministru Adriean Videanu, care își redusese datoria la stat de la 12.091 lei la e 10.858 lei apare acum dator cu 16.650 lei, iar fostul ministru Eugen Teodorovici, care a condus și Finanțele, nu mai apare cu restanțe, după ce și le redusese în vară de la 73.000 de lei la 56.861 de lei.

You May Also Like

Lasă un răspuns