Cinci ţigani din România au vrut să jefuiască un japonez. Nu ştiau că este campion la ju-jitsu

 

Cinci ţigani au vrut să dea lovitura vieţii în Italia, dar şi-au luat o bătaie soră cu moartea. Omul pe care au dorit să-l jefuiască era campionul Japoniei la ju jitsu.

Campionul Japoniei la Ju Jitzu era în vacanţă la Roma, împreună cu soţia. În câteva secunde s-a văzut înconjurat de către cei cinci ţigani care i-au cerut borseta, geanta soţiei şi telefoanele mobile. În câteva clipe cetăţenii de etnie romă aveau să descopere că atunci când ai astfel de intenţii necurate soarta te loveşte la propriu, necruţător.

Japonezul a stat nemişcat câteva clipe, până când unul dintre ţigani a încercat să-i smulgă poşeta soţiei. În acel moment, campionul a început să se rotească şi să sară dintr-o parte în alta ca şi cum ar fi fost pe arcuri, împrăştiind lovituri puternice în toţi cei cinci ţigani. Doi dintre agresori au reuşit să fugă. Ceilalţi trei, însă, au ajuns la serviciul de urgenţe al Policlinicii Umberto, iar prognosticul medicilor este rezervat. Japonezul a fost arestat, deocamdată, pentru vătămare corporală gravă, mai spune site-ul italian.

Există și bloggeri care contestă această știre. Unul dintre aceștia, David Puente, remarcă faptul că numele citat este identic cu numele ambasadorului Japoniei in Emiratele Arabe Unite care este specialit in Jiu-jitsu.

You May Also Like

Lasă un răspuns