Crima si pedeapsa la Penitenciarul Gaesti!

E nenorocire la propriu si figurat la penitenciarul Gaesti! Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor habar nu are ce atrocități se întâmplă la subunitatea de la Găești! Șeful penitenciarului Găești se cam crede pe tarlaua lui… Spunem asta pentru că își cam bate joc de deținuții de acolo, în sensul că le pune piedici în încercarea lor de a se elibera. De exemplu, vechea conducere nu trăgea de timp în astfel de situații. Sunt foarte multe cazuri de deținuți care se bucură de privilegiile noului Cod Penal, însă cu toate acestea, sunt ținuți după gratii pe nedrept, în condiții inumane. Vă dăm doar câteva detalii despre ce presupune traiul lor acolo: pleoșnițe la tot pasul, șobolani, egrasie, saltele mega-uzate, pline de tot felul de insecte.
Semnal de alarmă! Un tânăr deținut, umilit de director!
Unul dintre deținuți, care nu a avut niciun raport negativ, lăudat pentru munca depusă, s-a trezit cu o amânare de cinci luni la Comisia de Eliberare și a fost batjocorit de unul dintre directorii penitenciarului. ”Ce, mă, nu îți convine?”, a fost întrebarea ”șefului”, care l-a umilit de față cu toți membrii conducerii… Ceea ce se întâmplă la acest penitenciar este incredibil și tocmai de aceea, vom realiza o anchetă de proporții, pe care v-o vom dezvălui cu detalii șocante despre situația oamenilor închiși acolo.

You May Also Like

Lasă un răspuns