Cristian Boureanu este implicat într-un nou scandal!

Mașina în care se aflau acesta și iubita sa a fost oprită în trafic, în noaptea de joi spre vineri, pentru un control de rutină. La volanul mașinii nu se afla Cristian Boureanu, ci șoferul său. Potrivit martorilor, fostul politician consumase băuturi alcoolice și a devenit agresiv, lovind pe unul dintre polițiști. Boreanu a fost dus la poliție pentru audieri. A spus, însă, că îi este rău, așa că fostul deputat a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca.
„În jurul ore 01:30, un echipaj de poliție, care se afla în serviciu în filtru, a oprit pentru control un autoturism în care se aflau trei persoane. Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele, acesta le-a prezentat, moment în care pasagerul din dreapta a devenit recalcitrant, adresând expresii și injurii polițiștilor aflați la fața locului. La solicitarea polițiștilor pentru a prezenta documentele, acesta a refuzat, a devenit din nou recalcitrant și l-a lovit în zona inghinală pe unul din polițist, apoi i-a prins mâna în ușă. Bărbatul de 45 de ani a fost imobilizat și condus la sediul Brigăzii Rutiere. În continuare se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj”, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București, Ovidiu Munteanu

 

 

You May Also Like