Cristian Resmeriță cel mai mare sponsor al PSD, în actele oficiale

PSD a trimis la Monitorul Oficial lista cu cei mai importanți donatori din anul 2016, un an cu două rânduri de alegeri. Pe primul loc îl regăsim pe Cornel-Cristian Resmeriță, fost primar al orașului Lupeni, județul Hunedoara, cel care la alegerile parlamentare a candidat și a obținut un mandat de senator.

Printre cei care au cotizat consistent la partid se află opt senatori şi 22 deputaţi. Primele patru locuri sunt ocupate de parlamentari de Hunedoara: senatorul Cornel-Cristian Resmeriţă (56.500 lei) şi deputaţii Laurenţiu Nistor (56.800 lei), Natalia Intotero (55.800) şi Ilie Toma (50.000). Un alt deputat de Hunedoara, Petru-Sorin Marica a plătit cotizaţii care însumează 20.000 de lei. Interesant aspect, în condițiile în care județul Hunedoara este unul dintre cele mai sărace din România la ora actuală, după ce industria a căzut dramatic.

Trebuie remarcat că primul în topul donațiilor este Cristian Resmeriță, fost primar al orașului Lupeni, un oraș care se află într-o situație economică dezastruoasă. În 2014, municipiul din Valea Jiului a fost la un pas de insolvenţă, având arierate de 32,71 de milioane de lei. Doar un ajutor guvernamental de urgenţă a împiedicat atunci administraţia locală să ajungă în blocaj financiar.

Cu toate acestea, Resmeriță a fost cel mai important sponsor al partidului. La alegerile parlamentare, Resmeriță a candidat pentru un fotoliu de senator, dar îl va pierde și pe acesta, ca urmare a deciziei ÎCCJ prin care a fost declarat incompatibil.

 

Averea cu Cristian Resmeriță a crescut exponențial, asta deși din 2008 încoace, de când a devenit parlamentar, el nu a mai avut trecut în declarația de avere decât postul de profesor.

Dacă în declaraţia sa de avere din anul 2008, Cristian Resmeriţă trecea doar un apartament şi o Dacia Logan, în cea mai recentă declaraţie de avere a parlamentarului, din ianuarie 2016, sunt înregistrate: un teren intravilan de 432 de metri pătraţi în Lupeni, cumpărat, un apartament în Lupeni, cumpărat, un apartament în Vulcan, primit cadou de la părinţi, o vilă de 243 de metri pătraţi construită în Lupeni, trei maşini (Skoda, Peugeot şi Mazda), un Atv, depozite bancare de peste 300.000 de lei, un cadou de botez de 6.200 de euro. În 2014, deputatul din Valea Jiului trecea în declaraţia sa de avere şi un cadou de nuntă în valoare de 30.000 de euro.

You May Also Like