Dezvăluiri din Comisia de control al SRI: miniștrii interceptați pe mandate de siguranță națională

Preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Claudiu Manda, a anunțat miercuri că  fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, a afirmat la audierile din comisie că cei mai mulți dintre miniștrii din perioada 2012 – 2016, dar și un număr impresionant de parlamentari, în general cei care sunt mai importanți sau mai vocali, cam de la fiecare partid, ar fi fost interceptați pe mandate de siguranță națională, informează Agerpres.

„Ce ne-a șocat a fost — spunând că atât timp cât s-a ocupat în cadrul Ministerului Justiției și avea acces la acest fel de informații, având calitatea de șef al structurii de securitate, în perioada în care a fost, și vorbim de perioada 2012 — 2016, guvernarea respectivă — majoritatea miniștrilor au fost interceptați pe mandate de siguranță națională, iar din Parlament, din ce își aduce domnia sa aminte, un număr impresionant de parlamentari, în general cei care sunt mai importanți sau mai vocali, cam de la fiecare partid”, a spus Manda, precizând că afirmațiile lui Ovidiu Puțura  trebuie probate.

„Sunt afirmații ale domniei sale. Rămâne să vedem dacă se probează aceste lucruri și o să încercăm să probăm în schimbul de documente cu SRI”, a menționat Manda.

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la cinci ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție.

You May Also Like

Lasă un răspuns