Directorul unei școli din Târgoviște, a distribuit versurile „Domnu’ Dragnea, nu fi trist…” pe Facebook

 

George Badea, directorul unei școli din Târgoviște, a distribuit versurile „Domnu’ Dragnea, nu fi trist…” pe Facebook. Profesorul crede că mesajul, care face aluzie la președintele PSD, Liviu Dragnea, este inadecvat, însă „orice s-ar spune, din punct de vedere literar e un model”.

Cadrul didactic a anunțat că își va da demisia din funcția de director pentru a nu afecta imaginea Școlii „Tudor Vladimirescu’ din Târgoviște, pe care a condus-o timp de 43 de ani, scrie reporterpenet.ro.

„Astăzi am reuşit să-mi atrag mânia proletară a pesedeilor de la toate nivelurile pentru o postare preluată de însuşi edilul Târgoviştei. Dacă aveam nevoie de notorietate, iată că am obţinut-o! E adevărat, nu la fel de onorantă ca a consăteanului meu, domnul primar de Pietroşiţa, sau ca a doamnei prim-ministru, sau ca a domnului Daea… şi exemplele de acest fel ar putea continua. Mi-ar fi plăcut ca domnul primar Stan, pe care realmente îl stimez şi îl apreciez pentru ceea ce face inclusiv în domeniul educaţiei, să fi avut o atitudine similară atunci când colegul său primar şi-a acordat privilegii în prezenţa sa. Chiar mă gândeam ca la viitoarele alegeri să-i acord votul, considerând că omul primează în raport cu politicul. Da, probabil că am exagerat distribuind acel text, dar orice s-ar spune, din punct de vedere literar e un model. Iată cum poţi scrie o pagină de comentariu literar pe marginea a două versuri (inadecvate, dar de actualitate).    Aşadar, în cursul zilei de luni, îmi voi înainta demisia. Şi dacă eu, un mărunt director de şcoală gimnazială pot asuma o „greşeală de comunicare”, sunt convins că gestul meu îi va impresiona aşa de tare pe cei care astăzi fac greşeli nu numai de comunicare din poziţii mult mai înalte, încât îmi vor urma exemplul!   P.S. Domnule Primar Daniel Cristian Stan, consideraţi acest text un drept la replică şi distribuiţi-l, vă rog, pe pagina dumneavoastră’, a scrie pe Facebook, George Badea, directorul Școlii „Tudor Vladimirescu’ din Târgoviște.

Mesajul publicat de profesor pe Facebook a fost criticat de primarul din Târgoviște, social-democratul Cristian Stan.

„Eu înţeleg că avem opinii, dar să postezi aşa ceva, că director de şcoală, adresându-te elevilor, înseamnă să te descalifici că dascăl şi că om’, a precizat primarul orașului Târgoviște, Cristian Stan, pe Facebook.

Mesajul care a stârnit controverse nu este compus de profesorul George Badea, ci este unul redistribuit prin intermediul rețelelor de socializare. Autorul este Sorin Avram, fratele geamăn al jurnalistului Liviu Avram, care s-a stins din viață în februarie.

„Încerc să fac abstracţie de orinentări politice şi am să mă rezum numai la calitatea de profesor, care nu e deloc onorată de un astfel de limbaj. E un limbaj pe care nu ni-l putem asuma atunci când ştim că mergem în faţa elevilor, de la care, probabil avem  pretenţii să fie civilizaţi. Gestul domnului director este cel puţin nepotrivit şi reprobabil. Domnul drector m-a anunţat că de luni îşi va prezenta demisia. Ar fi făcut-o de astăzi, dar nu este în localitate. Nimeni nu interzice exprimarea decentă a opţiunilor politice’, a precizat, pentru sursa citată, prof. Sorin Ion, inspectorul general al ISJ Dâmboviţa.

 

https://www.facebook.com/georgebadeatgv/posts/2073963806191855

 

You May Also Like

Lasă un răspuns