Domnule Ministru, din agricultura pe care o păstoriți fac parte și fermele calamitate în ultimele săptămâni, nu doar programele pe tomate și carne de porc !

Domnule Ministru,

Sunteți un om politic respectat și ascultat de către fermieri și aceasta, știți și dumneavoastră foarte bine, nu e deloc puțin lucru.

La începutul mandatului dumneavoastră când alții îi cereau președintelui dumneavoastră, Liviu Dragnea, să vă demită sau făceau mișto de dumneavoastră distribuind pe Facebook celebrul, de acum, filmuleț cu dumneavoastră din timpul guvernării Adrian Năstase, noi cei de la Agrointeligența scriam, pentru fermieri, despre lucruri concrete: subvenții, planuri, strategii, chestii dintr-astea, importante. A, să nu uit, cel pe care îl plimbați astăzi cu mașina dumneavoastră peste tot, în celebrele vizite de lucru, este reprezentantul acelora mai sus menționați, dar probabil că sunteți confortabil cu asta. Eu nu aș fi, pentru că acest gest înseamnă o sfidare la adresa celorlalți jurnaliști acreditați la Ministerul Agriculturii. Și la adresa președintelui dumneavoastră, Liviu Dragnea.

Scriu aceste rânduri pentru că unii fermieri nu înțeleg, dar chiar nu înțeleg, de ce, fiind respectat și ascultat de către ei, nu ați pomenit nimic, dar nimic, despre calamitățile care au lovit agricultura românească în ultimele două săptămâni. Să știți că nu dumneavoastră sunteți vinovat de dezastrul meteorologic și nimeni cu capul pe umeri nu v-ar fi acuzat pe dumneavoastră de nimic.

Dimpotrivă, ar fi fost o oportunitate uriașă de a vă impune și mai mult în fața fermierilor români, care vă respectă și vă ascultă.

Văd că vorbiți foarte mult, la televizor, în prime-time, despre programul de sprijin la carne de porc și tomate și asta este foarte bine, producătorii români au speranțe mari. Dar la carne porc, programul este implementat sub forma unui proiect de lege, cred că anul acesta nu o vom vedea implementată. Chiar, vom avea și norme metodologice? Vom face cu acestea la fel ca și la Legea Supermarketurilor? Păi atunci înseamnă că nici la anul nu vom aplica legea. Păcat. Iar la tomate, încă nu s-a plătit niciun leu și nici nu se știe când se va face asta. Sunt legumicultori, inclusiv în sud, unde urgia meteorologică a fost mai blândă, care vorbesc de cicluri de producție întârziate cu o lună, de zeci de mii de răsaduri calamitate. Le-ar fi prins bine banii aceia și le-ar fi plăcut să vorbiți despre asta. Situația este la fel de dramatică și în pomicultură, dar sunt convins că, fiind un om extrem de bine informat, știți foarte bine.

Recent, ați lansat bateria anti-grindină în Vrancea. Imediat după acest eveniment, fermierii vrânceni au început să se plângă, după ce pământurile au ieșit de sub zăpezi, de pierderi de recoltă de 20-30% la rapiță, cultura cea mai profitabilă în acest moment. Și de colmatarea canalelor care nu permite drenarea apelor din câmpurile lor. Dumneavoastră le-ați spus că apa aceea e bună. Și încă ceva, am observat că la același eveniment, președintele dumneavoastră, Liviu Dragnea, vă vorbea, cu invidie și un pic de supărare, despre programul Republicii Moldova anti-grindină care acoperă peste 1,5 milioane de hectare. Păi să vă mai zic eu ceva: omologul dumneavoastră de la Chișinău a cerut, în urmă cu o zi, companiilor de inputuri din Republica Moldova să îi ajute pe fermierii care au dat de necaz în urma gerului și ninsorilor. Să îi sprijine pe cei care trebuie să întoarcă brazda sau pe cei care trebuie să facă tratamente suplimentare. Iată ce înseamnă să ataci frontal o situație neplăcută dar esențială pentru oameni.

Pentru că da, pentru agricultura României urmează câteva săptămâni-cheie. În acest moment, miza este salvarea anului agricol 2017 și nimic nu este mai important decât aceasta. Atenție, nu vorbim de un dezastru total, însă chiar și o scădere a producției agricole cu 10-20% înseamnă ratarea țintei de creștere economică din acest an. Și cum toate creșterile de cheltuieli bugetare se bazau pe o creștere de PIB din start optimistă, este cu atât mai important să salvăm anul agricol 2017. O merită și fermierii, și finanțele publice ale contribuabilului român, și nu în ultimul rând, președintele dumneavoastră Liviu Dragnea. Și în cazul dumnealui, fiind un om informat, cred că știe exact care este situația reală din agricultură, chiar dacă nu prea se vorbește la televizor.

 

continuarea …

You May Also Like

Lasă un răspuns