Dragnea face shopping de lux pentru Camera Deputaților

Deputații conduși de Liviu Dragnea au găsit un nou pretext pentru a face shopping de lux: vine Adunarea Parlamentară a NATO, care va fi găzduită la București la toamnă, iar iar aleșii își cumpără 25 de mașini noi, printre care trei limuzine și un sistem audio-video full HD.

Și sunt doar primele achiziții pe care deputații le fac, pe motiv că vine Adunarea Parlamentară a NATO.

Două milioane trei sute de mii de euro, au primit, în plus, deputații, din Fondul de Rezervă al Guvernului, bani cu care să asigure organizarea Adunării Parlamentare a NATO. Doar patru zile va dura Summit-ul, dar aleșii s-au asigurat că înalții oaspeți vor avea tot confortul. Mai ales că, după summit, de toate achizițiile se vor bucura, chiar deputații.

”În urma analizelor făcute de către compartimentele de specialitate ale Camerei Deputaților a reieșit că, prin închirierea unor autovehicule se cheltuiesc sume de bani care duc doar la rezolvarea sarcinilor de transport generate de acest eveniment,  pe când prin achiziția unor autovehicule noi se rezolvă sarcinile de transport pentru AP NATO 2017, iar ulterior mașinile vor rămâne în parcul auto al Camerei Deputaților”, se arată în comunicatul Camerei Deputaților.

You May Also Like

Lasă un răspuns