Dragnea ia atitudine într-un caz social

Președintele PSD Liviu Dragnea a reacționat sâmbătă după ce un bărbat nevăzător din Pașcani, care a vrut să urce într-un autobuz, la Târgu Frumos, împreuna cu labradorul care-i este ghid permenant, a fost dat jos din mașină cu brutalitate, deși omul își rezervase bilet. Liviu Dragnea scrie pe pagina de Facebook că îi pare rău de experiența urâtă a lui Petre Iordache și a rugat-o pe ministrul de Interne, Carmen Dan, să facă verificările necesare și să aplice toate sancțiunile stabilite de lege. „Cred că schimbarea vine din fiecare dintre noi”, este mesajul liderului PSD.

„Am citit astăzi pe Facebook despre Petrică, un om nevăzător care a avut parte de un tratament nedrept și umilitor din partea unui șofer de autobuz, Daniel, și despre reacția nepotrivită a polițistului local.
Îmi pare rău pentru experiența urâtă a lui Petrică și vreau să îi facem dreptate. Am discutat cu doamna Carmen Daniela Dan, Ministrul Afacerilor Interne și am rugat-o să facă toate verificările necesare și să aplice toate sancțiunile stabilite de lege.
Cred că schimbarea vine din fiecare dintre noi și nu putem sta nepăsători în fața unei situații de acest fel, indiferent că suntem călătorii din autobuz, polițiști sau altceva.”, scrie Dragnea, pe contul de socializare.

You May Also Like

Lasă un răspuns