Ecaterina Andronescu la Ministerul Educației

Declarații noi din partea senatoarei PSD Ecaterina Andronescu, cu privire la preluarea portofoliului de la Ministerul Educației. După ce a zguduit PSD cu scrisoarea anti – Dragnea, Andronescu a ajuns pe lista potențialilor candidați pentru șefia Ministerului Educației.

”Am fost de trei ori ministru al Educației, ceea ce a reprezentat o mare onoare pentru mine. Drama mea a fost că, într-un caz, am rămas ministru doar șase luni, iar în alt caz, numai nouă luni. Nu poți realiza exact ce îți dorești în șase sau în nouă luni. Educația are nevoie de continuitate, de proiecte serioase, iar eu am dorit să fac multe lucruri. Altminteri, să știți că nu mă dau în bărci să-mi pun pălărie de ministru! Însă, dacă este vorba despre un proiect serios, aplicat, cu tot dragul mă voi ocupa de el! Continuitatea este extrem de importantă în Educație”, a declarat Ecaterina Andronescu, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

You May Also Like

Lasă un răspuns