Eduard Kovesi, fostul soţ al şefei DNA a primit NUP pentru dare de mită

Eduard Kovesi, fostul soţ al şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a scăpat de problemele pe care le avea cu privire la dosarul fostului director al Casei de Cultură din Sibiu, Silvestru Tomuţa.

Jurnaliştii de la EVZ scriu că, după ce a fost ridicat de DNA şi trimis în judecată pentru luare de mită, Silvestru Tomuţa a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.

În ceea ce-l priveşte pe Eduard Kovesi, acesta a primit neînceperea urmăririi penale (NUP) pentru dare de mită. Sentinţa de neîncepere a urmăririi penale a fost similară şi pentru ceilalţi denunţători, printre ei fiind şi partnerii de afaceri ai lui Eduard Kovesi.

Tribunalul Sibiu a respins plângerea lui Silvestru Tomuţa împotriva dispoziţiilor procurului de neîncepere a urmăririi penale faţă de Eduard Kovesi. Astfel, fostul soţ al Laurei Kovesi a primit NUP pentru dare de mită, după ce DNA a decis că acesta beneficiază de o clauză de nepedepsire. Iar asta întrucât Eduard Kovesi a formulat denunţ împotriva lui Silvestru Tomuţă.

You May Also Like