Familia care susținea că trebuie să moștenească aproape 9.000 de hectare din România pierde procesul la ÎCCJ

Familia Colțeu, care susținea că trebuie să moștenească aproape 9.000 de hectare de teren în extravilanul satului arădean Nadăș, după prezentarea unui certificat de moștenitor, dovedit ulterior a fi fost falsificat, a pierdut, irevocabil, procesul la instanța supremă.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins, joi, definitiv, contestațiile membrilor familiei Colțeu, după ce judecătorii Curții de Apel Timișoara au desființat certificatul de moștenitor la solicitarea procurorilor DNA, care au constatat că acesta fusese falsificat.

În baza respectivului document, în 2006, familia Colțeu a fost împroprietărită de Judecătoria Ineu cu 8.762 de hectare de păduri și terenuri ce aparțineau satului Nadăș.

În plus, judecătorii i-au obligat pe membrii familiei Colțeu la plata a câte 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.

În decembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara a stopat acțiunea familiei Colțeu, după ce a fost sesizată de Direcția Națională Anticorupție.

Astfel, CA Timișoara a decis la acel moment desființarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/31.01.2003 eliberat de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad, a încheierii finale nr. 5/31.01.2003 dispusă de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad prin notarul public Vlai Adrian în dosarul succesoral nr. 7-6-5/2003, încheierii dispuse la data de 31.01.2003 de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad prin notarul public Vlai Adrian în dosarul succesoral nr. 6/2003, a încheierii dispuse la data de 31.01.2003 de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad prin notarul public Vlai Adrian în dosarul succesoral nr. 7/2003, a declarației lui Tiberiu Hotăran, autentificată la Biroul Notarului Public Vlai Adrian din Arad, prin încheierea nr. 214/31.01.2003, declarației de martor, completată olograf, dată în dosarul succesoral nr. 7-6-5/2003 la data de 31.01.2003 de numitul Hotăran Tiberiu în fața notarului Vlai Adrian.

În urma deciziei irevocabile de joi, localnicii din localitatea Nadăș pot solicita pe calea legală terenurile ce le-ar fi aparținut înainte de naționalizări.

Procesul dintre localnici și familia Colțeu a durat peste zece ani.

Totul a început în anul 2006, când Judecătoria Ineu a admis o plângere a soților Viorica și Mihai Colțeu prin care cereau anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei județene și Comisiei locale Tauț pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

La acel moment judecătoria a stabilit reconstituirea în favoarea familiei Colțeu a dreptului de proprietate în natură pentru suprafața totală de 8.762 hectare de teren și pădure, împreună cu clădiri sau alte construcții aflate pe acestea.

Trei ani mai târziu familia pusă în posesie a intabulat suprafața dobândită în instanță.

În anul 2014, DNA Timișoara a descins la cabinetele notariale care au perfectat actele familiei Colțeu, dar și la Ocolul silvic privat din Nadăș. Procurorii DNA au stabilit urmare unor expertize grafoscopice că o parte din documentația ce a stat la baza acestei retrocedări a fost falsificată.

You May Also Like

Lasă un răspuns