În Bacău e nevoie de permis auto și dacă ești pieton!

Amenda cu puncte de penalizare se aplică doar şoferilor, în niciun caz şi pietonilor. Totuşi, un pieton din Bacău a paţit-o şi pe asta.

Un pieton din comuna Traian a traversat neregulamentar strada, în centrul Bacăului, iar apoi s-a trezit nu doar cu amendă de 435 de lei ci şi cu puncte penalizare la permisul auto.

„Pentru a circula ca pieton am nevoie de permis? Un agent de la Poliţia Locală Bacău mi-a dat şi amendă și puncte penalizare ca pieton pentru că am traversat strada pe la colţul intersecţiei. Oare la câte puncte penalizare nu mai am voie să merg pe jos? Deşi nu ştiu să existe permis perpedes”, a scris cel care a făcut postarea şi imediat s-au adunat zeci de comentarii.

Unii s-au amuzat de situaţie, alţii l-au îndrumat să depună contestaţie.

„Este o eroare materială şi mi-am cerut scuze pentru acest lucru, însă este o chestiune care afectează imaginea instituţiei şi o să iau măsuri”, a declarat Florin Constantin Ene, directorul executiv al Poliţiei Locale Bacău.

Aşadar, agentul care a întocmit procesul verbal de contravenţie riscă la rândul său o sancţiune disciplinară, scrie b1.ro.

 

You May Also Like