Incident la audierea lui Sebastian Ghiță

Audierea lui Sebastian Ghiță prin videoconferință a fost întreruptă, marți, din cauza internetului. Fostul deputat PSD era audiat prin Skype de procurorii anti-corupţie din România, când conexiunea la internet s-a întrerupt, scrie libertatea.ro.

Audierea a fost reluată după aproximativ jumătate de oră și se desfășoară în prezența judecătorilor și procurorilor sârbi și a avocaților angajați de Sebastian Ghiță în Serbia.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă pentru Sebastian Ghiţă în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani.

La ora 15.00, Sebastian Ghiţă ar urma să fie audiat tot prin videoconferinţă în dosarul în care este judecat alături de fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu.

 

You May Also Like