Israelul a anunțat că se RETRAGE din UNESCO

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul se pregăteşte să se retragă din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), la câteva ore după ce SUA au făcut un anunţ similar, transmite Reuters.

Şeful executivului israelian a calificat drept ‘curajoasă şi morală’ decizia Statelor Unite de a părăsi UNESCO, scrie agerpres.ro.

La rândul său, ambasadorul israelian al ONU, Danny Danon, a salutat hotărârea SUA de a se retrage din UNESCO. ”Intrăm într-o nouă eră la Naţiunile Unite – una în care, atunci când se practică discriminarea contra Israelului, trebuie să se plătească preţul. UNESCO a devenit un câmp de luptă pentru a denigra Israelul, neglijându-i rolul şi afirmaţiile veritabile. Decizia luată astăzi (de SUA) marchează un punct de cotitură pentru UNESCO: rezoluţiile absurde şi ruşinoase adoptate de această organizaţie contra Israelului au consecinţe”, a menţionat Danon într-un comunicat.

Statele Unite ale Americii au anunţat joi oficial decizia de a se retrage din UNESCO, dorind să rămână în cadrul acestei organizaţii doar cu statutul de ‘observator’.

You May Also Like

Lasă un răspuns