Japonia refuză mutarea ambasadei la Ierusalim

 

 

Premierul japonez Shinzo Abe a respins marţi un posibil transfer al ambasadei Japoniei la Ierusalim, după exemplul SUA, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, la Ramallah, informează AFP, citând agenţia de presă palestiniană Wafa.

Shinzo Abe, care efectuează un turneu în Orientul Mijlociu, l-a asigurat pe Mahmoud Abbas că ţara sa nu intenţionează să urmeze exemplul Statelor Unite, care au decis să-şi transfere ambasada la 14 mai de la Tel Aviv la Ierusalim, fapt ce a provocat indignarea palestinienilor, potrivit Wafa.

Cu această ocazie, şeful guvernului nipon a reafirmat sprijinul ţării sale pentru crearea unui stat palestinian independent în cadrul soluţiei bazate pe coexistenţa a două state, mai informează agenţia de presă palestiniană.

La rândul său, liderul ANP a declarat că palestinienii sunt gata să ‘coopereze pentru succesul oricărui efort internaţional în cadrul unui proces politic’ cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe dreptul internaţional şi pe crearea unui stat palestinian.

Negocierile israeliano-palestiniene sunt în prezent complet blocate. Palestinienii îi boicotează de asemenea pe emisarii americani în semn de protest faţă de transferul ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, o măsură denunţată de palestinieni şi salutată de israelieni.

Premierul nipon urmează să aibă o întâlnire miercuri cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, la Ierusalim, a anunţat Ministerul de Externe israelian.

‘Relaţiile între Israel şi Japonia sunt foarte bune. Cele două ţări cooperează strâns în domeniile comerţului, economiei, sectorului informatic, ştiinţei şi sănătăţii, ceea ce se traduce prin investiţii ale societăţilor japoneze în tehnologia israeliană’, a adăugat un purtător de cuvânt al ministerului citat. Netanyahu a efectuat o vizită în Japonia în 2014, în timp ce Abe a vizitat Israelul şi teritoriile palestiniene în 2015.

În actualul turneu, înainte de a ajunge în Cisiordania, prim-ministrul japonez a efectuat o vizită în Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Iordania.

Duminică, o reuniune cvadripartită Japonia-Iordania-Israel-ANP a avut loc în Iordania pentru a examina o iniţiativă numită „Coridorul pentru pace şi prosperitate”.

În acest context, ministrul de externe nipon Taro Kono a declarat că respectiva iniţiativă – care are drept scop promovarea cooperării regionale, inclusiv crearea unui parc agroindustrial în Cisiordania – este pe calea bună. ‘Asistăm astăzi la rezultate tangibile. Eforturile noastre au început să dea roade’, a afirmat Kono, apreciind că această iniţiativă este vitală pentru dezvoltarea economică a teritoriilor palestiniene şi a Văii Iordanului, anunță Agerpres.

 

You May Also Like

Lasă un răspuns