Judecătorul Cristi Danileț: Este o șmecherie cu grațierea faptelor și nu a pedepselor

Sunt capcane în proiectul de lege care a plecat de la Guvern și se dezbate, în aceste zile, în Parlament privind justiția, atrage atenția judecătorul Cristi Danileț.

Magistratul a explicat că o eventuală grațiere a faptelor de corupție, așa cum s-a votat, miercuri, în Comisia Juridică a Senatului, revenindu-se asupra votului ziua următoare i-ar scăpa de pedeapsă inclusiv pe cei ale căror dosare sunt încă în stadiu de urmărire penală sau aflate pe rolul instanțelor. Același lucru ar fi valabil și pentru dosarele viitoare, ale căror fapte se încadrează însă în perioada stabilită de Legea grațierii, a spus fostul membru al CSM într-un interviu pentru Revista 22.

Cristi Danileț a explicat ce înseamnă grațierea faptelor, așa cum se discută acum în Parlament.

„Grațierea vizează executarea pedepsei. Adică, judecătorul, atunci când condamnă o persoană la închisoare cu executare, respectivul trebuie să meargă în penitenciar. Se poate acorda grațiere de către președintele statului sau de către Parlamentul României, astfel încât condamnatul să nu mai meargă la penitenciar sau, dacă e acolo, să iasă din penitenciar. Deci grațierea înseamnă iertarea fie în întregime, fie în parte a pedepsei. În cazul de față, însă, este o șmecherie: proiectul, așa cum a plecat de la Guvern la Parlament, se referă la grațierea de fapte. Ultimul articol din proiectul de lege se referă la toate faptele comise până la data de 18 ianuarie 2017, ceea ce este dubios, pentru că o grațiere trebuie să se refere la pedeapsă. Dacă se referă la fapte, asta înseamnă că vizează și dosarele aflate pe rolul instanțelor, pentru care se vor da hotărâri peste ani de zile”, a precizat el.

De asemenea, judecătorul a mai spus că „este ciudat să spui că acum ai probleme în penitenciar și trebuie să pui în libertate deținuții, dar pedepsele să vină peste doi, patru sau zece ani”.

„Părerea mea e că grațierea este un fel de premiere a lor. Cu cât ești mai corupt, cu atât ești mai bine văzut în țara asta”, a apreciat judecătorul Cristi Danileț.

Citiți interviul integral aici.

You May Also Like

Lasă un răspuns