Legea salarizării: Liviu Dragnea se supără, parlamentarii schimbă votul

Liviu Dragnea schimbă cu o vorbă spusă la televizor un vot dat în Parlament. Dimineaţă, pensiile speciale erau îngheţate printr-un vot în comisia de muncă din Senat. Pe la prânz, preşedintele PSD a spus la televizor că nu e de acord cu măsura. Vestea a ajuns rapid la comisie, ministrul Muncii şi-a retras amendamentul, votul a fost reluat şi rezultatul s-a schimbat. Pensiile speciale nu mai sunt înghețate.

În prima parte a zilei, senatorii din Comisia de muncă au decis îngheţarea pensiilor speciale până în 2019. Câteva ore mai târziu, preşedintele PSD Liviu Dragnea intra în direct la o televiziune şi era întrebat şi de această decizie.

„În cadrul legii salarizării nu e înţelept să fie nişte lucruri legate de pensii. În acest sens am cerut să se retragă din textul Legii salarizării articolul 40 referitor la pensiile de serviciu”, a spus șeful PSD.

Nici nu a terminat bine Liviu Dragnea să spună ce crede despre acest lucru, că vestea a şi ajuns în Comisia de muncă din Senat, chiar la ministrul Lia Olguţa Vasilescu. Momentul este surprins de camerele video. Şi se vede cum ministrul Muncii se ridică şi stă de vorbă cu mai mulţi social-democraţi din Comisie.

„Până la articolul 3, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot retragerea articolului 40. Iniţiatorii vor să îl retragă, să nu mai apară la plen”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Amendamentul ei a fost votat în unanimitate.

Legea salarizării este discutată pe articole în Comisia de muncă din Senat, care este prima cameră sesizată.

You May Also Like

Lasă un răspuns