Locuri de joacă în Mamaia cu deficiențe, un copil a fost rănit la trambulină

Două firme care au locuri de joacă pentru copii pe plaja din stațiunea Mamaia au fost amendate duminică seară cu câte 10.000 de lei de reprezentanții Protecției Consumatorilor după ce un minor s-a accidentat ușor în urma cedării chingilor de siguranță ale unei trambuline.

Potrivit șefului Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, în urma semnalării incidentului petrecut la locul de joacă din stațiunea Mamaia, au fost mobilizați comisarii instituției care, împreună cu directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Paul Anghel, au mers la locul celor petrecute.

”Am mobilizat comisarii CJPC și, împreună cu dl Paul Anghel, ne-am deplasat urgent la locul incidentului, unde am găsit două societăți comerciale, deținătoare a mai multe utilaje de agrement. Constatări: lipsă autorizație de funcționare, deficiențe structurale majore, dar cu aviz CNCIR, fără instalații electrice avizate, fără împământare, fără personal de supraveghere”, a declarat reprezentantul CJPC Constanța, menționând totodată că a fost oprită prestarea de servicii la ambele societăți verificate, iar administratorii acestora sancționați cu 10.000 de lei fiecare.

Constantinescu a mai spus că verificările comisarilor Protecției Consumatorilor sunt extinse și la alte locuri de joacă, din stațiunea Costinești.

You May Also Like