Manchester United renunţă la Ibrahimovic

Clubul englez de fotbal Manchester United nu va activa opţiunea de prelungire a contractului atacantului suedez Zlatan Ibrahimovic, a anunţat postul britanic BBC.

Ibrahimovic, în vârstă de 35 ani, a venit în vara anului trecut la gruparea de pe Old Trafford, în calitate de jucător liber, după despărţirea de campioana Franţei, Paris Saint-Germain, semnând un contract pe un an, cu opţiune pentru un sezon suplimentar. La primul său sezon în Anglia, atacantul scandinav a marcat 28 de goluri în 46 de partide disputate în toate competiţiile, înainte de a suferi o ruptură de ligamente la genunchi, accidentare care îl va ţine departe de gazon cel puţin şase luni. Starul suedez, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale luna trecută, a început procesul de recuperare în oraşul american Pittsburgh, unde a fost operat. Potrivit BBC, Ibrahimovic, care îşi va încheia contractul pe 30 iunie, nu va apărea pe lista „fotbaliştilor reţinuţi” de cluburile din Premier League, care a fost publicată vineri.

Mai multe organe de presă din Marea Britanie susţin că printre cluburile interesate de serviciile suedezului se numără şi Los Angeles Galaxy, din Liga profesionistă nord-americană, nu au mai jucat de-a lungul timpului vedete precum David Beckham, Robbie Keane, Landon Donovan, Steven Gerrard sau Ashley Cole. Alte nume cunoscute din campionatul englez care şi-au părăsit cluburile în această vară sunt John Terry, care pleacă de la Chelsea după 19 sezoane, Willy Caballero, Jesus Navas, Gael Clichy şi Bacary Sagna, care şi-au confirmat deja despărţirea de Manchester City.

You May Also Like

Lasă un răspuns