Ministrul Comunicaţiilor: Actualizaţi-vă sistemul de operare şi faceţi back-up la date!

Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, a precizat, pentru Mediafax, că nu există date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României, fiindcă nu există nicio obligaţie pentru companii sau instituţii să raporteze astfel de situaţii. Acesta recomandă actualizarea sistemului de operare.

“Nu avem date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României. Nu există nicio obligaţie pentru operatori să raporteze şi avem doar cifre parţiale. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu instituţiile statului. Sunt situaţii în care nici nu ştiu de astfel de atacuri. În cazul anumitor atacuri îţi dai seama fiindcă sunt criptate fişierele şi ţi se cere o sumă de bani ca să le decripteze. Dar foarte multe atacuri nu sunt vizibile şi lumea nu ştie de ele. Pot să stea sute de zile în sisteme şi deţinătorul sistemului să nu aibă nici cea mai vagă idee că e un atac în derulare”, a declarat, în exclusivitate pentru Mediafax, Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Acesta a transmis însă o recomandare către populaţie, companii şi instiuţiile statului: „Trebuie actualizat sistemul de operare acum, urgent! Trebuie actualizeze aplicaţiile software pe care acest sistem de operare le utilizează, folosit un sistem antivirus şi trebuie făcut backup la date, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre persoane. Dacă sunt informaţii importante sau sensibile, să le pună pe un dispozitiv de stocare extern, tip memory stick, hard disk, CD etc. Aceste lucruri trebuiesc făcute acum!”, a subliniat Jianu.

99 de ţări au fost afectate de cel mai mare atac cibernetic din istorie, care a vizat, în principal, sisteme informatice ale instituţiilor, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia, Germania, Italia, Vietnam sau Spania, conform BBC News online.

You May Also Like