Mircea Hava (PNL) declară război șoferilor: taxăm nesimțirea

Fostul PDL-ist, actualmente PNL-ist, primarul din Alba Iulia a declarat război șoferilor care parchează aiurea.

Autovehiculele parcate neregulamentar în Alba Iulia sunt ridicate, începând de joi, iar şoferii au de achitat pentru recuperarea lor o taxă în valoare de 380 de lei, plus TVA, dar şi o sancţiune contravenţională

Reprezentanţii Primăriei municipiului Alba Iulia au explicat că ,primele autoturisme care vor fi ridicate şi depozitate în locuri special amenajate sunt cele abandonate pe spaţiul public, dar şi cele parcate neregulamentar, pentru care există sesizări în acest sens la Poliţia Locală.

De asemenea, primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a scris, pe Facebook, că vor fi ridicate maşinile ”parcate aiurea” pe spaţiul public.

”Şi subliniez aiurea. Pentru că nicio maşină parcată regulamentar nu va fi afectată de noua măsură impusă de lege. Nicio maşină parcată regulamentar nu va fi afectată de noua măsură impusă de lege. Pe scurt, nu vom face altceva decât să taxam nesimţirea afişată ostentativ. Să îi punem la respect pe cei care <descalecă> din maşină direct la casa de marcat din supermarket. Oricine are treabă, oriunde în oraş, între 8 si 16, are şi alternative de parcare, cu condiţia să le şi caute, cum fac oamenii cu bun simţ. În afara acestui interval, aproape la fel, cu puţină răbdare în plus. Aşadar, niciun albaiulian care îşi ia cu el la volan şi bunul simţ, nu doar cheile, nu va fi afectat. Cei care vor greşi înseamnă că au timpul, nervii şi banii necesari să îşi răscumpere greşeala”, a scris Mircea Hava.

You May Also Like

Lasă un răspuns