Omul care a organizat escortarea lui Dragnea de la ÎCCJ este un personaj inventat de Vanghelie, ajuns aghiotantul lui Codrin Ştefănescu

Cel care a avut grijă ca Liviu Dragnea să fie escortat de la Curtea Supremă, săptămâna trecută, pentru a nu mai da ochii cu protestatarii este Mario Rafael, un personaj inventat politic de Marian Vanghelie, trecut pe la PDL şi ajuns şeful de cabinet al lui Codrin Ştefănescu, informează Adevărul.

Pe vremea când Marian Vanghelie conducea Primăria Sectorului 5, Mario Rafael mobiliza populaţia săracă din mahalaua bucureşteană la urne, o reţetă care i-a adus lui Vanghelie patru mandate de primar.
Drept răsplată, în 2009, când PDL şi PSD s-au înţeles să formeze Guvernul, Vanghelie a vrut să-l pună pe Mario Rafael şef la Agenţia Naţională pentru Romi.
Relația dintre Marian Vanghelie şi Mario Rafael s-a rupt brusc în 2012.

”Rafael voia să devină consilier local dar Vanghelie şi-a dat seama că nu are rost să cheltuie foarte mulţi bani în campanie, pentru că oricum iese primar. Aşa că n-a mai avut nevoie de serviciile lui Mario Rafael“, au povestit mai multe surse pentru Adevărul.
Supărat, Rafael a trecut în tabăra adversă: la PDL. Cum Boc tocmai plecase de la Palatul Victoria, iar PDL era un partid fără bani, acesta s-a reorientat către PSD, dar către facţiunea ostilă lui Marian Vanghelie. Astfel a ajuns să lucreze pentru Codrin Ştefănescu.

”Oficial, este şeful său de cabinet. Practic, este aghiotantul bun la toate, îi rezolvă lui Codrin toate problemele, cum a fost şi cea de la Înalta Curte, când trebuia să-l scoată de acolo pe Dragnea. Mario Rafael are şi o sală de culturism în Rahova, aşă că nu i-a fost greu să găsească imediat nişte băieţi din cartier“, au mai susținut sursele citate pentru Adevărul.
Mai trebuie precizat că bărbații care l-au scos pe Dragnea de la ÎCCJ nu sunt eroi ai Revoluției, așa cum îi lăuda Codrin Ștefănescu, ci au fost bodyguarzi la unul dintre cluburile deţinute de Andrei Năstase, fiul fostului premier PSD.

You May Also Like

Lasă un răspuns