Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani de închisoare

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani de închisoare în dosarul „Băneasa”.

Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare. Decizia este definitivă.

Latura civilă a procesului a rămas nesoluționată, fiind disjunsă într-un alt dosar care se află pe rolul Curții de Apel București, instanță de fond.  În cursul serii de miercuri, Popoviciu a fost dat în urmărire națională de Poliția Română, după ce nu a fost găsit la domiciliu în vederea executării deciziei definitive de condamnare a sa în dosarul ‘Băneasa’. Ulterior, poza și datele omului de afaceri au fost publicate pe site-ul Poliției la rubrica „persoane urmărite”.

„În situația în care persoana este condamnată definitiv de către instanță la pedeapsă cu închisoarea, în baza mandatului de executare a pedepsei, polițiștii se deplasează la adresa de domiciliu a celui în cauză în vederea aplicării măsurii dispuse. În situația în care persoana nu este găsită, în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, după ce se execută verificări, cel condamnat este dat în consemn la frontieră și este dispusă măsura urmăririi la nivel național”, au explicat reprezentanții Poliției.

Ei au precizat că, dacă din verificările și investigațiile efectuate rezultă că persoana nu se află pe teritoriul României, se solicită instanței emiterea unui mandat european de arestare, iar în baza acestuia se dispune urmărirea internațională.

You May Also Like