Penal din buricu’ capitalei. Cine conduce de fapt primăria sectorului 1?

Cel mai bogat sector al Capitalei, 1 este condus de directorul de investiţii, Cosmin Marius Fodoroiu, un fel de nabab parvenit ce amenita investitorii locali daca acestia nu cotizează la bugetul personal.

 

Fodoroiu este noul Ioana Costescu (membră de bază a grupării Chiliman, chiar secretara unităţii, acuzată că ţinea toate „combinaţiile” din Primărie), respectiv cel care ţine toate socotelile, noul colector al grupării de la 1. Fost consilier PSD, crescut de Marian Vanghelie – care îi spune „Copilul meu”Fodoroiu a fost ridicat de DNA în lotul consilierilor din dosarul grupării Chiliman pe data de 9 februarie 2016 şi dus la declaraţii la Ploieşti. Suspect ca toţi de acolo de luare de mită.

 

S-a strigat „demisia”!

Scandal incredibil la Consiliul Local al sectorului 1. Nu mai exista viata in primarie dupa aceasta sedinta. Acuzatiile au fost fara precedent la adresa lui Fedoroiu! Acesta din urmă impreuna cu  Mircea Dan Stăncescu, ambii consilieri din partea PSD, respectiv PNL, au fost audiaț, la sediul DNA Ploiești într-un dosar de luare de mită care are legătură cu cel în care este urmărit penal primarul Andrei Chiliman. Consilieri opozitie nu sunt deacord ca cei care au bani primarie pe mana sa mai fie in functie!

Surse judiciare au declarat că cei doi consilieri au calitatea de suspecți în acest dosar în care au mai fost citați să se prezinte la audieri în zilele următoare alți patru consilieri locali, de asemenea suspecți de luare de mită.

Noul dosar care îi vizează pe cei șase consilieri locali ar avea legătură cu un procent de 15% care ar fi fost dat ca mită unor funcționari, inclusiv consilieri, de către agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică de către grupul infracțional compus din Vlad Moisescu, Andrei Chiliman și Ion Brad.

Procurorii DNA Ploiești au dispus, în luna iunie a anului trecut, începerea urmăririi penale față de Andrei Chiliman, acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, în aceeași cauză fiind urmăriți penal și fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și Ioana Costescu, consilier personal al primarului Sectorului 1, ambii pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic de influență, iar Ion Brad, consilier local la Sectorul 1 București, pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

Potrivit unui comunicat de presă emis, la acel moment, de DNA, încă din 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus din acesta, Ioana Costescu, Andrei Chiliman și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

„Suspectul Moisescu coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, suspecții Costescu și Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Andrei Chiliman, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora. Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Moisescu, Costescu, Brad, Chiliman și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv — filiala sector 1”, susțin procurorii.

DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Doi consilieri locali de la Primăria Sectorului 1 al municipiului București au fost citați să se prezinte, marți, la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiați într-un dosar care vizează fapte de corupție, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, cei doi consilieri ar fi suspecți de luare de mită, iar dosarul în care sunt efectuate cercetările ar avea legătură cu cel în care este urmărit penal primarul Andrei Chiliman.

Primul care a sosit la sediul DNA este Cosmin Fodoroiu, care, potrivit site-ului oficial al Primăriei Sectorului 1, este consilier local din partea PSD.

You May Also Like