PMB, despre controversa noului logo: Coperta cursului de geometrie din 1959 este un fals grosolan

Apariția în mediul online a unei acuzații de plagiat la adresa noului logo al Bucureștiului desemnat câștigător al concursului organizat de Primăria Capitalei este „un atac deliberat” la credibilitatea și la imaginea instituției, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

„Coperta cursului de geometrie descriptivă din 1959 pe care ar apărea exact imaginea logo-ului ales de juriul concursului este un fals grosolan. (…) Considerăm că acesta este un atac deliberat la credibilitatea și la imaginea Primăriei Capitalei și ne rezervăm dreptul de a-i acționa în justiție pe cei care au declanșat și răspândit această manipulare grosolană. Din păcate, printre cei care s-au grăbit să colporteze aceste acuzații nefondate se numără și jurnaliști cu experiență, din cadrul unor instituții de presă cu pretenții de onorabilitate. Nu numai că nu au verificat informația, dar nici după ce li s-a atras atenția asupra falsului nu au făcut cuvenitele rectificări”, se arată în comunicatul PMB.

În mediul online a început să circule intens, vineri seara, o copertă a unui curs de geometrie descriptivă din anul 1959 (imaginea reprodusă mai sus), pe coperata căruia ar fi actualul logo al Capitalei declarat câștigător. Imaginea este însă o prelucrare pe computer. Același manual, din aceleași an, scos la vânzare, de pildă, pe site-ul okazii.ro arată așa:

Toată controversa vine după ce un logo declarat câștigător în primă fază a fost descalificat la câteva ore după ce s-a dovedit că este plagiat după cel al orașului New Taipei. Noul logo declarat câștigător aparține lui Alexandru Mihai Nenciu, care spune că reprezintă „un cumul de valori reprezentative pentru București”:

 

Pe de altă parte, în același comunicat citat mai sus, Primăria Municipiului București spune că incidentul se înscrie, alături de „taifunul mediatic” iscat de știrea despre profesoara dată afară pentru că ar fi contrazis-o pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, „într-o campanie concertată și deloc întâmplătoare” de compromitere a acesteia, întrucât activitatea ei ar deranja anumite persoane sau grupuri de interese.

 

You May Also Like