PNL și USR acuză PSD că se folosește de legile justiției pentru a-i scăpa de dosare pe corupții din partid

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan susţine că, prin proiectele privind justiţia promovate în regim de urgenţă, practic, ”cu o sfidare fără seamăn”, coaliţia PSD-ALDE ”îşi rezolvă problemele penale prin Parlamentul României”.

După un comportament noaptea ca hoţii au trecut la un comportament ziua ca prefăcuţii. Alianţa PSD-ALDE s-a prefăcut că poartă dezbaterea pentru legile justiţiei, că intenţionează să obţină avizul Comisiei Europene. Din nefericire, astăzi, în procedură de urgenţă au demonstrat că doresc să obţină votul în Parlament, constatând cu neplăcută surprindere că termenele de dezbatere în Parlament pe legile justiţiei se suprapun cu termenele din dosarele inculpaţilor Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat Raluca Turcan.

Ea susţine că este inadmisibil ca nişte legi atât de sensibile care vizează un întreg sistem care se constituie într-o putere a statului român, în echilibru cu alte puteri ale statului, să fie trecute ”pe repede înainte doar pentru că rezolvă probleme murdare pe care le au liderii partidelor aflate la guvernare”.

În opinia prim-vicepreşedintelui PNL, ”este sfidător modul în care cei din alianţa PSD-ALDE au înţeles să trateze un subiect atât de sensibil”.

Cu o sfidare fără seamăn practic îşi rezolvă probelemele penale prin Parlamentul României. Propunerea pe care intenţionează să meargă alianţa PSD-ALDE este să reorganizeze complet inspecţia judiciară printr-un act normativ elaborat de către Ministerul Justiţiei, votat de către alianţa PSD-ALDE în Parlament pe o structură propusă de alianţa nocivă PSD-ALDE”, a mai declarat Turcan.

USR se opune adoptării în Parlament a legilor justiţiei în procedură de urgenţă

USR se opune introducerii în procedură de urgenţă a proiectului de modificare a legilor justiţiei în Parlament şi îi solicită ministrului Tudorel Toader să îşi asume proiectul şi să îl supună dezbaterii publice.

USR îi cere ministrului Tudorel Toader să retragă din Parlament proiectul de modificare a legilor justiţiei şi să îl supună unei dezbateri publice reale, care să reunească toţi actorii din domeniu ce pot contribui la modernizarea legislaţiei. Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistrturii au respins proiectul de modificare a legilor justiţiei şi au cerut Parlamentului să-l restituie ministrului Tudorel Toader. Motivul: modificările ministrului Tudorel Toader afectează independenta justiţiei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de USR.

Potrivit sursei citate, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a aratăt că proiectul nu a beneficiat de transparenţă şi a încălcat dispoziţiile legale care reglementează mecanismul de elaborare şi adoptare a actelor normative.

De asemenea, mai precizează USR, CSM a arătat că o astfel de manieră de abordare a procesului legislativ riscă să îl facă lipsit de eficienţă şi consistenţă, ducând în derizoriu un proiect a cărui importanţă şi necesitate sunt recunoscute atât de sistem, cât şi de societate.

USR a semnalat prin deputatul Stelian Ion, care face parte din Comisia specială pentru sistematizarea legislaţiei din domeniul justiţiei, că ministrul Tudorel Toader a adus într-o mapă proiectul de modificare a legilor justiţiei şi fără nicio explicaţie nu şi-a mai asumat acest proiect major”, se mai arată în comunicat.

USR îl acuză pe ministrul Tudorel Toader că a respectat ordinele lui Liviu Dragnea care să grăbeşte să adopte acest proiect pentru a scăpa de propriile dosare penale şi pentru a salva corupţii din partid, fără o dezbatere publică şi fără să ia în considerare opiniile principalelor instituţii din domeniu şi ale reprezentanţilor societăţii civile.

”USR speră că Tudorel Toader se va întoarce la masa discuţiilor cu procurorii şi judecătorii, cu Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca forma legilor justiţiei să reprezinte un progres pentru funcţionarea sistemului de Justiţie din România. În premieră, peste 4000 de magistraţi au cerut retragerea proiectului, iar opinia specialiştilor trebuie ascultată. În caz contrar, USR susţine că se impune DEMISIA ministrului Tudorel Toader pentru tentativa de subordonare a Justiţiei intereselor lui Liviu Dragnea şi corupţilor din PSD!”, se mai arată în comunicatul Uniunii.

You May Also Like

Lasă un răspuns