Ponta lămureşte controversele achitării sale: ‘Rămân cu gustul amar că PSD a adoptat o tăcere ruşinoasă’

  

Victor Ponta face câte precizări esenţiale în context achitării sale de ÎCCJ în dosarul Rovinari-Turceni. După ce s-au invocat mai multe chestiuni procedurale în spaţiul public, cu intenţia de a crea impresia că fostul premier a fost achitat nu pentru că nu ar fi vinovat, Ponta le dă o replică contestatarilor săi.

„Dupa decizia de achitare a ICCJ au aparut tot felul de explicatii evident neadevarate : ca m-au salvat deciziile CCR ( desi nu am fost niciodata acuzat de abuz in serviciu si deci nu se aplica la mine) / ca instanta m-a pus sa platesc prejudiciul ( desi la mine ANAF nici nu s-a constituit parte civila deoarece nu am produs prejudiciu) / ca judecatoarele au decis gresit sau au fost speriate politic ( desi toti cei care cunosc sistemul de justitie considera fara ezitare ca sunt printre cele mai corecte, bine pregatite si impartiale) !

Nimic adevarat – pur si simplu incompetenta si reaua credinta din partea procurorului care a anchetat cazul / simplu si clar . Antipatia fata de cineva nu trebuie niciodata sa justifice un abuz sau o incalcare a legii. Daca nici in fata acestor evidente nu acceptam fondul problemei nu o vom rezolva niciodata!”, scrie Victor Ponta pe Facebook.

În final, Ponta le arată obrazul şi foştilor colegi din PSD, care nu au reacţionat la achitarea sa, cu mici excepţii.

Multumesc tuturor celor care m-au felicitat si s-au bucurat pentru mine ( in public sau in privat). Raman cu gustul amar ca PSD ( partidul in care am muncit 15 ani ) a adoptat o tacere rusinoasa. E cineva acolo , la K10 , atat de suparat ca mi s-a facut dreptate?!?”, mai scrie fostul premer.

Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, joi, de magistraţii instanţei supreme în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care au fost judecat pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă. Decizia instanţei nu este definitivă.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi atacată de procurori.

La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru Victor Ponta şi pentru Dan Şova. Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorul DNA a solicitat condamnarea lu Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani şi şi o pedeapsă complementară în cazul acestuia.

You May Also Like

Lasă un răspuns