RAED ARAFAT: DOAR 80 de PERSOANE s-au prezentat la SPITAL

 

 

Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că până miercuri 64 de persoane care au participat la incidentele din 10 august din Piaţa Victoriei s-au prezentat la spital, iar joi încă 16.

Potrivit lui Arafat: „Până ieri au fost 64 de pacienţi care s-au prezentat şi joi 16 care s-au prezentat la spital. Majoritatea ieri s-au prezentat la spital pentru că s-a intensificat pe Facebook discuţia că trebuie toată lumea să meargă la control. Gândiţi-vă că dacă toţi cei care au fost în piaţă ar lua în serios ce s-a scris pe Facebook, că toată lumea să meargă la control la medic, noi ne-am fi blocat complet Unităţile de Primiri Urgenţe”.

„S-au făcut analize şi din ce ştiu de la colegii noştri nu s-a constat nimic. (…) Sunt două grupuri de oameni care au venit: oameni cu probleme – mai puţini – şi au venit oameni mai mulţi care au venit de teamă”, a mai spus Arafat, potrivit Agerpres.

 

You May Also Like

Lasă un răspuns