Rusia a blocat serviciul de mesagerie Telegram

 

Autorităţile de reglementare din domeniul telecomunicaţiilor din Rusia au anunţat luni că au început să blocheze mesageria Telegram, după ce aceasta a refuzat solicitarea Serviciului Federal de Securitate (FSB) de a permite accesul la mesajele criptate ale utilizatorilor săi, informează Reuters.

Regulatorul Roskomnadzor a precizat într-un comunicat că a informat operatorii ruşi de telecomunicaţii despre blocarea mesageriei.

Compania care deţine Telegram a fost fondată de rusul Pavel Durov – cofondator al reţelei sociale VKontakte, supranumită ‘Facebook-ul rusesc’ . El a părăsit Rusia în 2014, după s-a exprimat în repetate rânduri în mod critic la adresa Kremlinului.

Telegram numără aproximativ 200 milioane de utilizatori în întreaga lume, fiind a noua cea mai utilizată aplicaţie.

Ea este pe larg utilizată de jurnalişti şi reprezentanţi ai opoziţiei ruse, dar şi de către preşedinţia rusă, care foloseşte acest mijloc pentru a comunica cu presa, uneori, prin organizarea de conferinţe telefonice cu Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Roskomnadzor a precizat că blocarea intervine ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti luată vineri, apreciind că Telegram încalcă legislaţia rusă.

FSB a solicitat acces la cheile de decriptare care să permită citirea mesajelor utilizatorilor reţelei, invocând lupta împotriva terorismului. Telegram a răspuns că dacă ar răspunde favorabil acestei cereri ar încălca dreptul utilizatorilor la confidenţialitate.

 

video

You May Also Like

Lasă un răspuns