Senatorii votează astăzi controversatele modificări ale Codului de procedură penală

 

Plenul Senatului urmează să discute și să voteze, începând cu ora 10.30, modificarea Codului de procedură penală. Unul dintre cele mai controversate amendamente prevede că rejudecarea dosarului se poate cere dacă judecătorul nu a semnat/redactat decizia. Opoziția semnalează faptul că această prevedere ar fi dedicată liderului PSD pentru că îi va putea permite să ceară rejudecarea dosarului referendumului.

Cele mai importante modificări care vizează Codul de Procedură Penală:

-revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută în cazul în care soluționarea cauzei nu este semnată sau redactată de către judecătorul care a participat la proces

-pentru arestarea preventivă vor fi necesare probe sau a indicii temeinice (ex: dacă suspectul a săvârşit o infracţiune, a influenţat martorii sau a încercat să distrugă probe)

-instanța de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanță decât dacă apar probe noi

-dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise

-convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală

-durata urmăririi penale este redusă la un an. Dacă procurorii nu reușesc în decurs de un an să trimită în judecată persoana în cauză, atunci dosarul se clasează automat

-denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la faptă

-audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore, iar perioadele de 6 ore nu pot fi consecutive, intervenind un interval de 12 ore

Opoziția a anunțat că va contesta modificările la Curtea Constituțională. Deputatul USR, Stelian Ion a declarat la finalul dezbaterilor că România va deveni un paradis al infractorilor dacă aceste modificări vor rămâne în Codul de Procedură Penală.

 

După votul senatorilor, modificările vor intra în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional.

 

You May Also Like

Lasă un răspuns