Șpăgarul din cimitir numit consilier de stat al premierului Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă (PSD) l-a numit pe fostul ministru de finanțe, fost PDL-ist, Darius Vâlcov în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

Decizia a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial.

De când a scris ”din scoarță în scoarță” Programul de Guvernare al PSD, împreună cu Liviu Dragnea, Darius Vâlcov  a fost nelipsit de la Palatul Victoria.

„Darius a fost unul din oamenii de bază cu care am lucrat la programul de guvernare (…) A venit de la PDL, dar este un om cu o foarte bună pregătire”, a spus Dragnea, anul trecut.

În cabinetul Mihai Tudose, Vâlcov a fost consilierul vicepremierului Marcel Ciolacu.

Tot Vâlcov este cel care l-a susținut pe Orlando Teodorovici pentru funcția de ministru al Finanțelor.

Într-unul din dosarele pornite pe numele lui Darius Vâlcov, procurorii au găsit zeci de tablouri care i-ar aparține acestuia, opere de artă semnate de pictori celebri precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza, dar și tablouri semnate de Renoir și Picasso. Tablourile ar fi fost ascunde în pereții falși ai unor imobile din București și Olt.

Procurorii DNA au arătat că Vâlcov a primit banii de la omul de afaceri care a obţinut contracte „cu dedicaţie”, în baza unor licitaţii trucate, în sediul SC Tehnologica Radion. Beneficiarul final al acestor contracte era Compania de Apă Olt.

„La momentul efectuării plăţilor de către Compania de Apă Olt, Vâlcov Darius se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, după ce îl suna în prealabil pe telefonul mobil aspecte confirmate de angajaţi. Remiterea sumelor de bani către Vâlcov s-a realizat în pungi de plastic în tranşe cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei, provenienţa banilor remişi fiind justificată de omul de afaceri ca fiind din vânzarea unor terenuri proprietate personală sau din retrageri în numerar din contul personal”, se arată în referatul cu propunere de arestare.

Vâlcov a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au întâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.

 

 

You May Also Like

Lasă un răspuns