Tăriceanu și-a pus în cap sindicatele din învățământ: „Parlamentarii nu-și justifică salariul! Voi chiar aveți vacanțe de 4 luni!”

Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează față de declaraţiile „jignitoare” la adresa corpului didactic din România, făcute de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Senatorul, care se află la al optulea mandat, a „uitat” că dintre bugetari, cele mai mari vacanțe le au, de fapt, parlamentarii!

Al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, la Craiova, că Legea salarizării este „foarte generoasă” și că unele majorări salariiale nu sunt justificate.

„Am văzut, de exemplu, la educaţie, spor de solicitare neuropsihică. Iertaţi-mă, am lucrat şi eu în învăţământ, programul nu e de opt ore pe zi. În învăţământul preuniversitar, dacă pui la cap toate vacanţele, ai patru luni de vacanţă pe an. Patru luni de vacanţă! Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări. Cred că, în final, legea salarizării este una foarte generoasă şi cred că îşi atinge obiectivele şi sper ca pe lângă salariile bine plătite să avem şi o creştere substanţială a calităţii serviciilor publice, fie că vorbim de sănătate, fie că vorbim de învăţământ”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la o conferinţă de presă susţinută la sediul ALDE Dolj.

În replică, Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ îi atrage atenția șefului Senatului că afirmațiile sale „denotă o necunoaștere crasă a legislației în domeniul educației, dar și a activității propriu-zise a întregului corp profesoral”.

„Îi reamintim, domnului Tăriceanu că, legal, un cadru didactic are dreptul la 62 de zile lucrătoare de concediu de odihnă, iar norma didactică de predare a unui cadru didactic nu trebuie confundată cu timpul legal de muncă. Nu trebuie uitat că, pe lângă norma didactică de 40 de ore/săptămână, personalul didactic prestează o serie de activități care nu intră în fișa postului și pentru care nu este plătit! Iar din cele 62 de zile de concediu, cele mai multe cadre didactice nu pot efectua nici jumătate din concediu, deoarece sunt implicate în diversele examene care au loc în perioada vacanței de vară”, notează sindicaliștii de la FSLI.

 „Este cu atât mai grav cu cât aceste afirmații defăimătoare la adresa tuturor cadrelor didactice vin de la un înalt demnitar al statului român, cel de-al doilea om în stat și șeful unuia dintre partidele politice aflate la guvernare”, mai scriu aceștia.

Sindicaliștii consideră că afirmațiile lui Tăriceanu arată clar că partidele politice nu au nevoie de învățământ și sănătate decât pe post de capital electoral, în realitate neavând nicio intenție a rezolva problemele din aceste sisteme.

„Este evident că, prin mesajul transmis, în calitate de șef al Senatului României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, demonstrează, încă o dată, că, pentru clasa politică românească, educația este doar o temă de campanie electorală, care, imediat după alegeri, este aruncată la „coșul de gunoi”, singurele obiective urmărite în mod real de către politicieni fiind „binele personal”. Acest „deziderat” colectiv, transpartinic, al aleșilor neamului este demonstrat și de noua lege de salarizare, prin care s-au grăbit să-și majoreze substanțial indemnizațiile de senatori și deputați, dar și indemnizațiile aleșilor locali”.

Reprezentanții FSLI îi aduc aminte lui Tăriceanu că atât el cât și colegii lui din Parlament au vacanță mult mai mare decât cea a dascălilor.

„Dacă singurul criteriu relevant în aprecierea importanței sociale a muncii unei întregi categorii socio-profesionale o reprezintă „programul zilnic de muncă și cât durează concediu”, atunci, stimate domnule Președinte al Senatului României, SINGURELE CATEGORII CARE NU JUSTIFICĂ NIVELUL DE REMUNERAȚIE ÎN RAPORT DE ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ SUNT DEPUTAȚII ȘI SENATORII! Aceștia sunt singura categorie care au 4 luni de vacanță!”, arată, în final, sindicaliștii FSLI.

You May Also Like