Timişoara a predat de 1 MAI, Bacăului, titlul de Capitală a Tineretului din România

Timişoara a predat, luni, Bacăului, titlul de Capitală a Tineretului din România, pe care-l va purta în perioada 2 mai 2017 – 1 mai 2018. Bacăul are la dispoziţie şi 50.000 de euro pentru a dezvolta activităţile de tineret pe care şi le-a propus, transmite MEDIAFAX.

Începând de marţi, 2 mai, Bacăul este cel de-al doilea oraş care va purta titlul de Capitala Tineretului din România. Timişoara şi-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, iar luni, în Piaţa Operei, a avut loc festivitatea simbolică de predare a acestui titlu.

În ultimul an, sub conceptul “Check-Out Timişoara”, în oraş au avut loc sute de evenimente, activităţi şi proiecte care au pus în valoare tinerii din regiune şi ideile lor.

„Fiind prima ediţie, a fost o mare provocare pentru noi. A fost un an întreg de activităţi, pregătit în trei luni. Credem că rezultatele care au fost ne-au făcut o poftă mult mai mare, drept urmare am şi aplicat pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului şi am ajuns în finala competiţiei. Sunt câteva elemente cheie pe care urmează să le păstrăm. Vorbim despre Check-Out Festival, care nu este doar un festival de artă stradală, dar şi unul care încearcă să lucreze cu tineri care provin din medii defavorizate, din centre de plasament”, a declarat, luni, Adrian Vilcea, preşedintele Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş, care a implementat programul naţional Capitala Tineretului din România la Timişoara.

You May Also Like

Lasă un răspuns