Turcan: Grindeanu să își depună mandatul, ne-am săturat de duplicitatea liderilor PSD

Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial, afirmă premierul Sorin Grindeanu, precizând că nu susţine amendamentele adoptate miercuri de Comisia juridică a Senatului.

Președintele interimar al PNL Raluca Turcan îi cere premierului, într-o postare pe Facebook, „să-și angajeze mandatul de prim-ministru”.

 `Dacă dl. Grindeanu spune că nu susține grațierea corupților, iar aceasta este poziția asumată a Guvernului, îi cer să-și angajeze mandatul de prim-ministru. Așadar, să pună mâna pe un pix și o hârtie și să-și prezinte demisia în alb, iar dacă majoritatea parlamentară care îl susține va vota, în Senat, împotriva punctului său de vedere, să-și depună mandatul!
Ori, ori! Ne-am săturat de duplicitatea aceasta continuă a liderilor PSD care azi spun că nu susțin un lucru, pentru a se dovedi mâine exact contrariul. Este singura formulă în care dl Grindeanu poate fi luat în serios și poate dovedi că nu este păpușa lui Liviu Dragnea.
Abordarea dnului Dragnea o știm deja: el declarativ nu susține grațierea propriei persoane, dar ce să vezi, e neputincios. Culmea! Grațierea e un miraj prea mare pentru colegii săi și nu-i poate stăpâni să voteze împotriva angajamentelor liderului PSD. Cred că este evidentă acum pentru toți ticăloșia acestor domni, chiar și pentru cei care și-au pus ceva speranțe în acest partid.”, scrie Turcan

You May Also Like