Un cetățean irakian a încercat sa evite controlul de frontiera la P.T.F. Calafat, pentru a intra ilegal în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat — I.T.P.F. Giurgiu au depistat un cetățean irakian care a încercat să intre ilegal în țară, evitând efectuarea controlului în punctul de frontieră.

În data de 08.06.2017, ora 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul turc Ali D., conducând un autocamion înmatriculat în Turcia.

În urma analizei de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a hotărât efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionul, sens în care mijlocul de transport a fost trecut in linia a doua de control.

Pe timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au observat că din cabina automărfarului a coborât un bărbat, care a încercat să se ascundă în spatele unei tonete aflate în apropiere, pentru a evita controlul de frontiera.

Persoana în cauză a fost reținută de polițiștii de frontieră, iar în urma cercetărilor s-a stabilit ca este cetățean irakian, se numește Cebe W., în vârstă de 23 ani, care a încercat să intre ilegal în țară.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei șoferului și cetățeanului irakian, iar conform protocolului româno-bulgar, au fost predați Poliției de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

You May Also Like