Un nou miting de amploare este anunțat duminică, 7 mai, împotriva intențiilor PSD-ALDE de a-i grația pe corupți

Un nou miting de amploare este anunțat pe rețelele de socializare pentru ziua de duminică, 7 mai. Manifestanții vor porni în marș din Piaâa Victoriei până la Palatul Parlamentului, unde vor protesta față de intențiile PSD-ALDE de a-i grația pe corupți.

Protestatarii se vor strange începând cu ora 17.00 în Piața Victoriei.

 „Duminica, e ziua in care trebuie sa le spunem parlamentarilor, mai tare decat oricand: #VAVEDEM! Si trebuie sa ii facem sa inteleaga ca, atunci cand vor vota in plen amendamentele lui Serban Niculae si Traian Basescu (de fapt resuscitarea OUG 13), ochii nostri vor fi atintiti asupra lor. Unii dintre ei au impresia ca, daca nu suntem in fata lor fizic inseamna ca nu suntem atenti. A venit vremea sa le aratam ca nu e asa.

De aceea, va invitam sa aduceti cu voi, la protest, o fotografie. Poate fi si de cand erati mai tineri, poate fi si din profil, important e sa va reprezinte. Le prindem pe toate de gardul Palatului Parlamentului. ‘Zidul #VaVedem’ va fi primul lucru pe care parlamentarii il vor vedea luni, atunci cand vor sosi la sedinta de plen. Si vor sti ca mii de oameni sunt, inca, acolo.

Sfatul nostru e sa prindeti fotografiile cu scotch de partea metalica sau sa le sprijiniti de zid. In acest fel, nu putem fi acuzati de distrugere, iar imaginea finala va fi una de maxim impact”, se anunta pe pagina de Facebook „Coruptia ucide”.

 

You May Also Like

Lasă un răspuns