Site icon ZIARUL ATAC LA PERSOANA

Este joi….întâlnire cu cetățenii pentru prezentarea unui program eșuat! Vinovat:Primarul „stâlpișor” Radu Mihaiu

În încercarea disperată de a mai câștiga câțiva adepți pentru alegerile locale din data de 09 iunie 2024, primarul „stâlpișor” Radu Mihaiu își organizează întâlniri cu cetățenii sectorului 2. De aceasta dată în parcul Cinema Floreasca, unde oamenii extrem de nemulțumiți, de cum l-au văzut, fiindcă pana atunci nu îl văzuseră în carne și oase, l-au luat la rost cu nevoile lor reale.
La acțiune nu au fost mai mult de 20 de persoane, unde se vede cu ochiul liber ca Sectorul 2 nu mai strălucește ca altă dată.
Însă, să prezentăm cele trei teme: Coridorul verde/Infrastructura/Salubrizare /Control.
După cum vom prezenta, sectorul este într-o degradare totală, făcându-se investiții în infrastructura rutieră la prețuri duble, iar în infrastructura școlară deasemenea.

Însă, revenind la evenimentul de astăzi, vom prezenta cum arată sectorul 2 în imagini postate de locuitorii acestui sector.

În prezent, Primăria sectorului 2 a ridicat pe SEAP o procedură privind reabilitarea blocurilor în valoare de 160 milioane, cu un termen de execuție de 6 luni. Alt tun pe final de mandat. Pe de altă parte, ADP sector 2 ca un obedient al actualului primar, scoate la licitație pe SEAP o procedură (acord cadru) pe o sumă fabuloasă. Așadar, cel ce vine la cârma primăriei va asista la cum se derulează acest contract!


În afara de cele aproximativ 20 de persoane, au fost prezenți mai mulți angajați ai instituțiilor publice printre care enumeram: Directorul general al Politiei locale – Adrian Angheluș, directori adjuncți și 2 șefi de serviciu, consilieri ai primarului-trei persoane, reprezentanți ADP , precum și directorul general (interimar)al D.G.A.S.P.C. – Sanda Vasile Rușanu.

O întrebare de bun simț. De ce a fost nevoie de Ambulanța Socială la eveniment? Leșinau locuitorii de la atâtea promisiuni? Sursele ne-au susținut că la dispeceratul Ambulanței Sociale au fost numeroase solicitări în timp ce aceasta a fost blocată de primarul Radu Mihai, nejustificat, pe toată perioada întâlnirii.

Și bineînțeles, sunt folosite mașinile de serviciu în campania primarului „stâlpișor”.


Însă, toate acestea vor lua sfârșit după data de 9 iunie 2024. Locuitorii sectorului 2 vor avea un edil responsabil, cu experiență în administraţia publică locală!

Exit mobile version