Dacă în 1990, România era o țară dezvoltată în toate domeniile având un număr de 7500 de fabrici, iar în prezent mai sunt în picioare doar 750, și acelea majoritate puse pe butuci sau vândute la fier vechi pe bucăți. Regretabil.
În prezent, în loc să producem și să exportăm ca în anii 1980-1990, am devenit o țară de consum, iar sărăcia s-a acutizat. România înregistrează cea mai mare rată a deprivarii materiale și sociale severe, dintre toate statele europene.
Cifrele arată astfel: România cu o rată de 4.5 puncte procentuale, Letonia 1.6 , Croația 1.2, Danemarca 1.7, Ungaria 1.3 și Spania 1.3.
Dar ce înseamnă să trăiești la limita de subzistență?
Astfel, deprivarea materială înseamnă să nu ai capacitatea de a face față cheltuielilor neașteptate, de-ați permite o vacanță departe de casă, să înregistrezi restanțe la chirie și utilități. Totodată, înseamnă incapacitatea de a-ți permite o masă cu carne, pește, să nu poți înlocui mobilierul uzat, să nu ai conexiune la internet, să nu poți înlocui hainele uzate, să nu poți cheltui o sumă mică de bani în fiecare săptămână pentru uz personal.
Aici trebuie să intervină și să aibă o implicare activă primarii noi aleși, în vederea dezvoltării unui mecanism de susținere a persoanelor vulnerabile pentru a diminua disparitățile sociale și pentru depășirea acestor situații.
