În Republica Autonomă a Sectorului 2, unde spațiul verde este o specie mai rară decât onestitatea în politică, asistăm la un nou miracol administrativ: transformarea parcului în sufragerie privată, cu vedere la lac și bilet de intrare sub formă de invitație la ziua primarului. Protagonistul acestei piese de teatru absurd este nimeni altul decât Rareș Hopincă, actualul edil, care pare să fi confundat cadastrul public cu lista de cadouri pentru aniversare.
Într-un decor demn de filmele cu gangsteri care și-au tras „balroom” pe malul apei, descoperim că terenul public nu este, de fapt, un bun comun, ci o simplă extensie a ospitalității private, mai ales atunci când „șmenul” – așa cum este descrisă situația în sesizările oficiale – se coace sub ochii îngăduitori ai instituțiilor.
Miracolul de la „Twins by The Lake”: Pământul care se „extinde” singur
Să ne aplecăm puțin asupra conceptului de „proprietate” în viziunea actualei administrații și a partenerilor săi de petreceri. La Twins by The Lake, s-a produs un fenomen geologic fascinant: un ballroom pentru nunți s-a extins „pe burtă” peste spațiul public, ocupând cu tupeu terasa unde altădată cetățenii mai aveau dreptul să respire fără să plătească taxă de intrare.
Explicația proprietarului, prins cu gardul în curtea statului, este de o candoare care ar face un preșcolar să roșească: „N-am știut că e pe proprietatea statului, nu mi s-a dat în momentul când mi s-a dat autorizația”. Este, desigur, de datoria primăriei să-i explice bietului antreprenor că autorizația de construire pe teren propriu nu este un cec în alb pentru a anexa tot malul lacului până la jumătatea apei. Dar cine să mai verifice aceste detalii plictisitoare de urbanism, când toată lumea e ocupată cu pregătirile pentru recepții?
Șeriful Mihaiu: Detectivul care a descoperit apa caldă (și lacul furat)
Într-o răsucire de situație demnă de cele mai proaste telenovele, cel care joacă rolul „justițiarului” în această anchetă de malul gârlei este fostul primar, Radu Mihaiu. Vedem în înregistrările recente cum Mihaiu, acum echipat cu un zel detectivistic pe care l-ar fi putut folosi, poate, în timpul mandatului, îl chestionează pe ocupantul abuziv.
Dialogul este absolut savuros și ilustrează perfect starea de degradare a simțului civic: – „Ați blocat accesul aici!” acuză Mihaiu. – „Este pământ acolo… e doar pământ!” vine replica genială a celui care a „mutat” gardul statului. Într-adevăr, cum să numim furtul a 2000 de metri pătrați de spațiu verde? Nu e furt, e doar o reorganizare a „pământului”. Mihaiu subliniază corect că aceasta este definiția de dicționar a jafului din patrimoniul public: să tragi gardul mai încolo și să spui că e „doar pământ”, blocând accesul utilajelor de curățenie și posibilitatea cetățenilor de a alerga sau de a se plimba în jurul salbei de lacuri. Totuși, ironia rămâne: autoritatea care constată acum „șmenul” este cea care, într-o formă sau alta, a asistat la geneza acestui monstru de beton și termopan.
Ziua lui Hopincă: Unde se termină datoria și unde începe tortul?
Miezul acestei satire administrative nu este însă doar betonul turnat ilegal, ci legătura ombilicală dintre cel care dă autorizația (sau „uită” să o ceară pe cea de recepție) și cel care beneficiază de ea. Trei întrebări esențiale plutesc deasupra lacului, adresate direct lui Rareș Hopincă:
- A dat sau nu certificatul de edificare și recepție pentru această terasă care se întinde sfidător deasupra apei?
- De ce, în șase luni de zile de la sesizări, spațiul public nu a fost eliberat?
- Și, bomboana de pe coliva urbanismului din Sectorul 2: Este adevărat că domnul primar și-a serbat ziua de naștere în acest ballroom construit prin „extindere creativă”?
Răspunsul proprietarului este un „Da” hotărât, însoțit de asigurarea că „există un contract”. Ah, celebrul contract! Acea bucată de hârtie care ar trebui să spele păcatul de a petrece într-o locație care, conform legii, nici măcar nu ar trebui să aibă recepția făcută, deoarece a „mușcat” din proprietatea statului.
Este o imagine idilică: primarul Hopincă, suflând în lumânări, în timp ce invitații admiră terasa construită pe spațiul pe care cetățenii ar fi trebuit să alerge. Este, probabil, cea mai sinceră formă de consultare publică: primarul se consultă cu antreprenorul despre cât de bun este aperitivul, în timp ce pământul statului dispare sub picioarele lor.
Urbanismul „de cumetrie”: Dacă e pământ, se poate fura?
Argumentul suprem al apărării în acest caz rămâne: „Este doar pământ!”. Această filozofie ar trebui predată la cursurile de administrație publică din Sectorul 2. Dacă furi o mașină, e furt. Dacă furi un portofel, e tâlhărie. Dar dacă anexezi 2000 de metri pătrați de parc, e doar o reamenajare peisagistică cu caracter privat.
Faptul că utilajele de salubritate nu mai pot trece să facă curățenie în spatele ballroom-ului pentru că cineva a decis că lacul este proprietate personală pare să fie o problemă minoră pentru primăria condusă de Hopincă. Important este că există recepții (aniversare, nu de construcție!) și că atmosfera este festivă.
În timp ce Radu Mihaiu se chinuie să pară surprins de faptul că „așa se fură pământul”, Rareș Hopincă pare să fi adoptat tactica struțului festiv: dacă te prefaci că nu vezi terasa care intră în lac, înseamnă că ea nu există, cel puțin până când se termină petrecerea și se strâng farfuriile.
Concluzie: Un viitor luminos (și betonat)
Sectorul 2 rămâne astfel un tărâm al contrastelor, unde foștii primari devin detectivi de ocazie pe urmele propriei moșteniri de nepăsare, iar actualii primari transformă ilegalitățile sesizate de șase luni în locații de lux pentru evenimente personale.
Dacă vreți să vedeți cum arată „șmenul” protejat de instituții, faceți o plimbare (atât cât se mai poate) pe lângă Twins by The Lake. Veți vedea cum 2000 de metri pătrați de verdeață s-au evaporat pentru a lăsa loc unui monument dedicat tupeului imobiliar și amneziei administrative. Și dacă îl vedeți pe domnul primar Hopincă, nu uitați să-i urați „La mulți ani!” – de preferat, într-o locație care are măcar recepția la clădire semnată, dacă bunul simț a fost deja evacuat de pe spațiul public.
Până la urmă, în Sectorul 2, legea e facultativă, dar contractul pentru ziua primarului e sfânt. Chiar dacă e semnat pe „doar niște pământ” care nu aparține celui care îl închiriază.