Într-o țară în care logica pare deseori un accesoriu opțional, Telegondola din Mamaia a reușit să atingă culmile eficienței administrative. Deși transportul pe cablu în stațiune pare o activitate simplă, realitatea este mult mai profundă: este nevoie de o armată de strategi pentru ca acele cabine să nu cadă în mare sau, mai rău, să rămână fără profit. Sursele ne dezvăluie un record fascinant: un Consiliu de Administrație care, în viziunea populară, numără șapte membri, toți dedicați supravegherii unei forțe de muncă titanice formată din doi mecanici care strâng cablurile și o doamnă care vinde bilete.
Dacă ne uităm pe actele oficiale, echipa de elită care veghează asupra „aerului” din Mamaia îi include pe Costache Laurențiu, Filip Cosmin, Cozma Olivia-Mihaela, Turcu Tudor-Ioan și Sârbu Anca, toți având statutul onorific de administratori provizorii. Acești strategi ai altitudinii primesc o indemnizație lunară brută de 3.070 lei pentru efortul de a gândi viitorul cablului. Peste ei tronează Directorul General, George Cazacu, a cărui remunerație de 13.245 lei pe lună ne asigură că gondola nu doar plutește, ci „performează” la standarde europene. Este reconfortant să știm că pentru fiecare metru de cablu există un expert gata să semneze un raport de specialitate.
În timp ce la Constanța se numără abținerile și voturile anulate pentru noi administratori provizorii, în restul țării contrastele sunt amețitoare. Luăm exemplul Aradului, un oraș unde, conform surselor, zidurile stau să cadă sub greutatea corupției, lăsând loc doar peisajului armonios format din case de amanet și păcănele. Aici, „modelul Falcă” pare să fi transformat centrul istoric într-o expoziție de degradare urbană.
La polul opus, apare anomalia numită Oradea. Sub bagheta lui Ilie Bolojan, orașul a suferit o mutație genetică, transformându-se într-o copie a Vienei. Vizitatorii care se cazează la Ramada privesc cu uimire cum fondurile europene pot fi folosite pentru a crea ceva „extraordinar” și „frumos”. Este o situație care ar trebui să ne îngrijoreze: dacă toate orașele ar arăta ca Oradea, ce s-ar mai alege de tradiția noastră milenară de a avea gropi în asfalt și consilii de administrație supradimensionate?
Totuși, realitatea crudă l-a lovit pe Bolojan exact când a crezut că „modelul orădean” poate fi exportat la București. Sursele indică faptul că acesta nu și-a imaginat amploarea „caracatiței” – o mafie administrativă care a cuprins România la toate nivelurile. Este greu să aduci civilizația într-un loc unde structurile funcționează după modelul telegondolei: mulți la conducere, puțini la bilet și o birocrație care se asigură că mecanismul nu se mișcă prea repede pentru a nu ameți administratorii.
Telegondola Mamaia SRL nu este însă doar un loc de depozitare a administratorilor provizorii; este o mină de aur. În anul 2022, societatea a raportat un profit net de 1,88 milioane lei. Banii aceștia se împart frățește: Mamaia SA primește peste 925.000 lei, iar Municipiul Constanța se alege cu aproximativ 805.000 lei. Astfel, în timp ce turiștii admiră marea de sus, statul admiră cum dividendele curg din buzunarele celor care plătesc biletul vândut de acea singură doamnă de la ghișeu.
Concluzia este simplă: România este o țară a contrastelor fascinante. Avem orașe care cad (Arad), orașe care vor să fie Viena (Oradea) și afaceri „de stat” unde pentru fiecare mecanic există cel puțin doi administratori (Mamaia). Poate că singura soluție pentru București ar fi angajarea celor de la telegondolă; ei măcar știu cum să ne țină pe toți „în suspans”, la înălțime, în timp ce profitul se scurge în conturile potrivite. Până atunci, să ne bucurăm de priveliște, cât timp cablurile sunt încă strânse de acei doi mecanici singuratici.