Bun venit în lumea mirifică a activismului de tip „cutie neagră”! Dacă te-ai săturat de birocrația unui SRL, unde statul te caută și în buzunarele de la spate, e timpul să te convertești la „cultul ezoteric” al ONG-ului netransparent. Aici, banii nu circulă, ei „vibrează” între fundații partenere, într-o armonie financiară demnă de o republică bananieră.
Regula nr. 1: Transformă orice întrebare într-un „sacrilegiu”
Dacă vreun cetățean rătăcit sau, ferit-a Sfântul Grant, vreun jurnalist îndrăznește să întrebe de unde vin milioanele și pe ce se duc, nu intra în panică. Nu prezenta cifre! Cifrele sunt pentru contabilii lipsiți de viziune. Tu trebuie să declanșezi imediat „isteria ideologică”.
Aplică rețeta clasică: cel care întreabă nu vrea transparență, ci „urăște binele”. Strigă cât te țin plămânii că ești victima unui „atac la societatea civilă”. Dacă te întreabă de factura la consultanță, răspunde-i că e „anti-democrație” să pui preț pe salvarea planetei. Publicul tău nu trebuie să gândească, trebuie doar să aplaude și să nu întrebe nimic.
Regula nr. 2: Arta „conștientizării” pe bani mulți
Pentru a justifica fluxul de granturi externe și donații, trebuie să stăpânești jargonul salvării lumii. Nu spune niciodată că ai plătit salariul vărului sub formă de subcontractare. Spune că ai finanțat un „expert în sinergii comunitare”.
Banii se plimbă cel mai bine prin „proiecte de conștientizare”. Ce conștientizăm? Orice! Important este ca la final să rămână niște traininguri bifate și niște consultanțe grase plătite către rețeaua de apropiați. Între voluntariatul autentic al „fraierilor” care chiar schimbă vieți și industria ta de activism pe bani, trebuie să fie o prăpastie cât mai mare, dar bine mascată de un moralism agresiv.
Regula nr. 3: Transparența e pentru „muritorii de rând”
În timp ce amărâtul cu SRL este verificat și raportat până la ultima agrafă de birou, tu trebuie să funcționezi deasupra acestor trivialități. De ce să publici date financiare clare când poți afișa o superioritate publică zdrobitoare? Dacă cineva insistă să vadă registrul de casă, privește-l cu milă și spune-i că spiritul activismului nu poate fi încătușat de cifrele reci ale opresiunii administrative.
Concluzie: De ce ne tremură chiloții de activism?
La final de zi, după ce ai plimbat banii între trei fundații și ai salvat simbolic vreo specie de gândac invizibil, rămâne o singură problemă: frica.
Nu, transparența nu omoară democrația. Transparența e doar „insecticidul” care omoară combinațiile făcute sub umbrela societății civile. Iar dacă urli că transparența e un atac, practic pui un indicator mare deasupra sediului pe care scrie: „Mi-e groază să se vadă banii!”.
Așadar, dragi „mântuitori” de profesie, continuați să aruncați cu fumigene ideologice! Dar nu vă mirați dacă, la un moment dat, publicul se va plictisi să mai aplaude în fața unei cutii negre care refuză să ne arate ce a făcut cu restul de la „salvarea lumii”.